Premierul Marcel Ciolacu susține că prea mult timp, s-a făcut politică căutând scuze, identificând inovaţi, pierzând timp, dar mai ales pierzând bani de la buget şi cumva clasa politică pierzând respectul românilor. ”Eu sunt optimist şi cred că acea perioadă a fost depăşită.”
”Cred că această stabilitate politică a creat un fond bun pentru dezvoltarea României. Prea mult timp, s-a făcut politică căutând scuze, identificând inovaţi, pierzând timp, şi din timpul dvs, dar mai ales pierzând bani de la bugetul statului şi cumva clasa politică pierzând respectul românilor, pentru această atitudine”, a declarat Marcel Ciolacu la Cluj-Napoca, după participarea la evenimentul de inaugurare a extidnerii terminalului Aeroportului.
”Eu sunt optimist de felul meu şi cred că acea perioadă a fost depăşită şi am înţeles cu toţii că am intrat într-o etapă de construcţie şi de investiţii”, a subliniat el. Potrivit premierului, ”curând o să vedem o parte, aproape jumătate din Autostrada Moldovei, dată în circulaţie până la sfârşitul anului”.
”Toată ţara trebuie să se dezvolte uniform pentru că, altfel, vom continua politica greşită de a nu respecta pe toţi românii în egală măsură şi migraţia va continua către alte state civilizate din Europa. În acest moment, cu acest plan (..) aş putea spune chiar de ţară la nivel guvernamental, lucrurile chiar vor duce România în direcţia corectă”, a spus premierul în final.
Comenteaza cu profilul facebook