Marea Britanie interzice operaţia de refacere a himenului, cât şi testarea virginităţii

Guvernul britanic are în vedere interzicerea operaţiei de refacere a himenului şi testele de virginitate, pe fondul constrângerilor la care sunt supuse femeile şi fetele din anumite comunităţi, iar o opinie în acest sens a fost exprimată şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, scrie BBC.

Prin această intervenţie chirurgicală este recreat himenul femeii, care în unele culturi este legat de virginitate şi a fost descris ca o formă de abuz. Procedura aceasta va fi incriminată, precum şi testarea virginităţii.

Ministrul Sănătăţii Gillian Keegan a spus că guvernul „este determinat să protejeze femeile şi fetele vulnerabile din ţară”. Himenoplastia costă în clinicile din Marea Britanie în jur de 3.000 de lire sterline.

Practica himenoplastiei apare în culturi conservatoare pentru care virginitatea are o mare însemnătate.

OMS a afirmat că testele de virginitate se fac în 20 de ţări.

Guvernul britanic a promis la sfârşitul anului trecut să „introducă în legislaţie interizcerea himenoplastiei cu prima ocazie”.

Activiştii spun că testarea virginităţii şi himenoplastia sunt strâns legate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

anglia testhimenoplastieoperatie refacere himen
redactia

Alte stiri de interes