Marian Munteanu, despre Eminescu şi România lui: De fapt, câteva cuvinte despre resursele uriașe pe care nu știm sau nu vrem să le folosim

Marian Munteanu, despre Eminescu şi România lui
Marian Munteanu, despre Eminescu şi România lui

Marian Munteanu a fost invitat la un post tv de Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie 2022, pentru a vorbi despre Mihai Eminescu – cel care s-a născut în această zi, în anul 1850, sub numele Eminovici – poetul național care ne vorbește peste veacuri despre o Românie care este prea puțin conștientă de valoarea ei.

”De fapt, câteva cuvinte despre resursele uriașe pe care nu știm (și/sau nu vrem) să le folosim”, scrie Marian Munteanu pe pagina sa de socializare.

De profesie antopolog, Marian Munteanu a explicat încă de la început ce înseamnă sintagma ”poet național”:

”Sintagma, care are istoricul ei, acoperă într-o măsură, zic eu semnificativă, efectul Eminescu, revărsat nu doar asupra culturii românești, ci asupra întregului nostru mod de a fi și a desfășurării românești de energie de după secolul său. Îi datorâm atât de multe lui Eminescu, încât, sigur, termenul este mai mult decât potrivit. Și mă refer nu doar la zona literaturii”, a explicat fostul lider al demonstrațiilor din Piața Universității, de la începutul anilor ’90.

Omul şi timpul: Despre Eminescu şi România lui

”Eminescu ne-a lăsat, de fapt, un proiect de țară. Opera sa teoretică nu face altceva decât să expună nu doar niște direcții, niște linii și niște principii, ci un întreg set de valori, abordări, soluții”, a mai spus Marian Munteanu, în cadrul interviului de la TVR1, în emisiunea ”Omul şi timpul: Despre Eminescu şi România lui”

El a mai povestit despre personalitatea lui exemplară, despre întâlnirea românilor de pretutindeni din 1871, realizată la insistențele lui Eminescu, despre lupta dusă pentru întregirea neamului și alte lucruri neștiute din viața poetului nostru național.

Referitor la moștenirea Eminescu, Munteanu a spus: ”M-ar bucura mai mult dacă am da atenție în ceea ce înseamnă programele școlare, disponibilitatea de a-l studia, de a-i urma direcțiile pe care le-a trasat, care sunt în mare măsură abandonate, și cred că-s abandonate dintr-un motiv care poate să surprindă: Eminescu – are chiar o formulare succintă, care spunea ”în muncă e mântuirea” – a recomandat tot timpul ceea ce ar fi făcut el ca persoană. A muncit! Să muncim inteligent. Să muncim sistematic. Să utilizăm datele, resursele, informațiile… tot ceea ce avem într-o împreună lucrare. Pentru a ne dezvolta și a ne câștiga un loc într-o modernitate! Eminescu era un om foarte modern!”.

Eminescu țintă a serviciilor secrete

”Sigur că era îndrăgostit și iubea civilizația tradițională. În același timp, era un om care vedea direcția unei reconfigurări, a unei civilizații moderne, cu instituții puternice, serioase, dar toate acestea bazate atât pe înțelegea rădăcinilor și a tradițiilor, dar și pe multă muncă”, mai spune Marian Munteanu despre omul Mihai Eminescu.

Eminescu apare în nenumărate rapoarte ale serviciilor secrete. Era o țintă, nu numai ca un gazetar de mare ecou, dar și ca persoană implicată în acțiuni conspirative directe în favoarea luptei de eliberare a românilor”, amintește în cadrul interviului Marian Munteanu.

Interviu pe care vă invităm să-l vizionați integral aici:

VIDEO – Marian Munteanu despre Eminescu, în 2022

Interviul poate fi urmărit și pe pagina de facebook a lui Marian Munteanu. ”Mulțumesc domnului Rafael Udriște pentru găzduirea și inspirația acestei emisiuni”, scrie el.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

eminescu servicii secretemarian munteanumarian munteanu si eminescumihai eminescupoatul national
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes