Mărirea pensiilor – Anunțul final făcut de ministrul Muncii Violeta Alexandru

Violeta Alexandru
Violeta Alexandru

La audierile din comisiile parlamentare pentru formarea Guvernului Cîțu, Violeta Alexandru a anunțat că va mări pensiile la 1 septembrie conform legislaţiei în vigoare, iar întrebările repetate ale reprezentanţilor PSD pe tema creşterii pensiilor stârnesc teamă populaţiei.

“Eu sunt cât se poate de clară, aplicăm legea, banii sunt prevăzuţi în buget, orice întrebare care se repetă pe această temă nu face decât să inducă în populaţie o stare de îngrijorare cum că lucrurile nu ar fi aşa. Repetând întrebarea, sugeraţi că aş ascunde vreun răspuns. Nu, răspunsul este acesta pe care l-am dat şi data trecută: banii sunt prevăzuţi în buget. Răspunsul meu nu este echivoc, este clar: banii sunt în buget, legea va fi aplicată. Cu cât întrebaţi, nu faceţi decât să stârniţi o teamă în populaţie. Răspunsul meu este acelaşi: vom mări pensiile, vom mări salariile, banii sunt în buget, acesta este răspunsul meu de fiecare dată când mă veţi întreba”, a reacţionat Violeta Alexandru la interpelările parlamentarilor PSD.

Ministrul desemnat pentru Muncă şi Protecţie Socială a declarat, după audieri, că la nivelul Guvernului nu există niciun proiect de modificare a legislaţiei în vigoare privind pensiile, care prevede creşterea cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020.

“Sunt într-o comunicare constantă cu ministrul Finanţelor, cel care urmăreşte evoluţia încasărilor la Buget, modul în care economia reacţionează, inclusiv la schimbările din plan politic, şi anume această situaţie de instabilitate politică, nu am niciun semnal care să mă determine să-mi schimb punctul de vedere şi afirmaţiile publice pe subiectul aplicării legii pensiilor, am prevăzut banii în buget, vor fi creşteri de pensii şi salarii, nu am niciun motiv să fac o altă afirmaţie decât cea pe care o cunoaşteţi. În ceea ce mă priveşte, nu s-a pus în discuţie în echipa guvernamentală propunerea de modificare a acestei legi, dacă se va pune, voi comunica public, dar nu este cazul în acest moment”, a adăugat Violeta Alexandru.

Miniştrii propuşi să facă parte din Cabinetul Cîţu sunt audiaţi, începând de marţi, timp de trei zile, în comisiile parlamentare reunite. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

crestere pensiimarire pensiipensiivioleta alexandru
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes