Un bărbat infectat cu Covid-19 a povestit pe pagina sa de Facebook experiența traumatizantă pe care a trăit-o după ce a ajuns la Terapie Intensivă:
“COVID 19 – JURNAL DE ATI: “FETELOR AVEȚI O LUMÂNARE?”
O voce stridentă ca un strigăt de acvilă în pustiu răzbate către holul exterior al ATI: “Fetelor, nu aveți o lumînare?”… semn că asistentele abandonaseră lupta pentru intubare a cuiva care nu a mai răspuns la stimuli. Pentru o clipă, îți stă dumicatul de pâine cu orez fiert în gât, apoi reiau impasibil mestecatul. Când joci table cu moartea și te pocnește pe unde nu te aștepți (glicemie explozivă cu variații amețitoare, febră) ești pasibil de orice egoism: bine că nu am fost eu?!… Alung gândul.
Igiena e relativă
Singurul care nu abandonează lupta e dr. Amin. Iese pe același hol și comandă 2 fiole de ceva medicament. Fiolele astea parcă sunt în celălalt capăt de Univers, trebuie să îl înconjoare de vreo doua ori, apoi ajung la medic. Pentru o perioadă, se lasă o liniște apăsătoare, după care Amin le explică ce a făcut și ce au ele de făcut. Se pare că a reușit să mai salveze o viață, în seara asta nu s-a mai prelins nici un sac negru cu candelă pâlpâindă, prin fața ușii salonului. Mesteci și te bucuri pentru familia celui/celei salvate.
Igiena e relativă, împărțită de-a dreapta unde ai perna, cea mai curată zonă, poale – unde iei masa și stânga patului unde mereu te trezești că îți pune cineva plosca: drumul de un pas până la ușa de toaleta e un chin: Jason Statham in “The mechanics xx” când spărgea totul în cale cu tubulețul de oxigen e poveste de film… Nu poți să ți-l cari decât cu ajutorul cuiva, iar acesta e deficitar din cauza lipsei de personal auxiliar și afluxului mare de bolnavi. Asta am negociat-o la prima vizită medicală când am solicitat să mă lase sa merg la toaletă însoțit pentru că dacă mă intubau, era loterie să scapi.
Ne auzi? Trezește-te! Heei!
Termini de mâncat, urmează tratamentul cu cocktailuri Molotov de medicamente pe care ți le bagă prin furtunașele înfipte prin mâini. Toată noaptea asistentele toacă la fiole și pregătesc perfuziile pe care ți le distribuie într-o ordine bine stabilită. Te retragi ușor în pamperșii tăi moi începând să dai în clocot sub efectul medicației.
Spre dimineață mă trezesc în șezut, înconjurat de asistente, scuturat puternic: “heei, domnu’ Anton! Ne auzi? Trezește-te! Heei!” Cineva mă îndoapă cu ceva dulce-acrișor, buuun încât îmi revin și mai cer o porție. Făcusem o criză de hipoglicemie.
Mâncare lângă mort
Dimineața a murit Moș I lângă mine. Protocolul trebuie să-l lase 2 ore să se răcească. Un gând hâd mă apasă… mănânci normal și te bucuri că nu ești tu în locul lui. Asta se întâmplă când joci table cu moartea, devii inert.
Prieteni, în seara asta mi-am propus să vă șochez și să vă conving să stați în izolare, indiferent ce angoase vă trec prin cap. Nu a murit nimeni de stat în casă. Evitați cretinoizii fără mască. Sfatul meu este să purtați și viziere în public, la interior. Nu vă jucați cu viața voastră… Vă rog!“, a scris Ovidiu Anton pe Pagina sa de Facebook.
https://www.facebook.com/ovidiu.anton1/posts/10225153343999531
Comenteaza cu profilul facebook