McDonald’s Gara de Nord, închis temporar de ANPC şi amendat cu 50.000 de lei

Restaurantul McDonald’s din Gara de Nord a fost închis temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi amendat cu 50.000 de lei pentru mai multe nereguli, printre care preparate expirate, zone insalubre şi mizerie.

Reprezentanţii ANPC au transmis, joi, printr-un comunicat, că au fost sancţionate neregulile găsite la restaurantul McDonald’s din Gara de Nord, acesta fiind controlat în urma unei sesizări.

“Am stat în compania câtorva gândaci de bucătărie, în incinta restaurantului (a spaţiului de servire), şi nu vreau să îmi imaginez ce e în spate, în bucătărie. Un alt aspect etern dezolant la acest «restaurant» este baia”, se arăta în reclamaţia primită de ANPC de la consumator.

Neregulile constatate în timpul controlului au fost: folosirea unui spaţiu de depozitare cu frig/ congelare supraaglomerat, astfel încât produsele depozitate în acest spaţiu nu se păstrează în stare  de congelare, fiind decongelate, condiţii igienico-sanitare neconforme în spaţiul de producţie: pereţi cu plăci de faianţă lipsă, folosirea unui spaţiu de frig cu strat de gheaţă grosier pe pereţii interni şi uşa de deschidere, cu acumulare de impurităţi macroscopice, folosirea unor preparate culinare congelate ambalate cu data durabilităţii minimale depăşită, păstrarea sosurilor folosite pentru diferitele preparate culinare, la temperatura de 37 grade C înregistrată în momentul controlului, faţă de maximum 4 grade C, temperatura de păstrare a acestora conform reglementărilor.

Alte probleme descoperite în urma verificărilor au fost folosirea unor practice comerciale incorecte: constatarea unor discrepanţe între cantităţile declarate pentru diferite produse/preparate şi cele nete, folosirea unor coridoare/spaţii insalubre pentru aprovizionare, cu pereţi murdari, tavan cu exfolieri de vopsea, pânze de păianjen, paviment murdar cu depuneri masive de mizerie, depozitarea în acelaşi spaţiu, a ambalajelor secundare de transport şi a produselor de panificaţie congelate.

Operatorul economic a fost amendat cu 50.000 de lei, iar unitatea a fost închisă temporar, până la remedierea deficienţelor. De asemenea, comisarii ANPC au făcut propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

control anpcmcdonalds gara de nordmcdonalds inchis
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes