International

Medicul personal al lui Navalnîi plus câțiva susținători, arestaţi în faţa închisorii din Pokrov

Susţinători ai lui Aleksei Navalnîi – inclusiv medici – au fost reţinuţi marţi de către poliţia rusă, în faţa Coloniei penitenciare numărul 2 de la Pokrov, la 100 de kilomertri est de Moscova, unde au venit să ceară informaţii despre starea sănătăţii opozantului politic, bolnav şi aflat în greva foamei, relatează AFP.

Potrivit unei jurnaliste AFP, medicul personal al lui Aleksei Navalnîi Anastasia Vasilieva, o activistă din cadrul opoziţiei, se află între cele câteva persoane arestate şi îmbarcate în furgoane ale poliţiei în faţa Coloniei penitenciare numărul 2 de la Pokrov, unde opozantul ispăşeşte doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă din 2014, pe care-l denunţă drept politic.

Alţi medici şi susţinători ai opozantului, dar şi cel puţin un jurnalist au fost arestaţi.

Potrivit cotidianului pro-Kremlin Izvestia, Navalnîi a fost transferat luni la o unitate medicală, din cauza unei agravări a stării sănătăţii acestuia.

Principalul opozant al Kremlinului, în vârstă de 44 de ani, a anunţat la 31 martie că intră în greva foamei, în semn de protest faţă de condiţiile în care este deţinut şi a acuzat administraţia penitenciară rusă (FSIN) de faptul că-i refuză accesul la îngrijiri medicale şi de ”tortură” prin privare de somn.

El a anunţat luni pe reţele de socializare că suferă de o tuse puternică şi are febră, în afară de dureri de spate şi probleme cu picioarele, de care se plânge de la sfârşitul lui martie.

Susţinătorii săi sunt îngrijoraţi, în contextul în care opozantul a supravieţuit unei presupuse otrăviri cu un agent neurotoxic de tip militar, noviciok, de care-l acuză pe Vladimir Putin şi FSB-ul.

Înainte să fie arestată, Anastasia Vasilieva s-a declarat ”îngrijorată” şi a anunţat că a venit ”să înţeleagă ce se întâmplă” în colonia penitenciară de la Pokrov..

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Moscova acuză NATO şi SUA că transformă Ucraina într-un ”butoi cu pulbere”

Mihnea Tudor

FDA a decis stoparea vaccinării cu Johnson&Johnson din cauza formării unor cheaguri de sânge

Daniela Arnăutu

AVERTISMENT OMS: Pandemia se află într-un punct critic! Îmbolnăvirile de Covid-19 cresc în mod exponenţial

Mihnea Tudor

Prinţul Harry a ajuns în Anglia pentru funeraliile bunicului său. Soția sa a rămas în SUA

Daniela Arnăutu

Eveniment în Emiratele Arabe Unite: Nora Al-Matrooshi devine prima femeie astronaut

Mihnea Tudor

Vaccinului Pfizer, ineficient în fața variantei sud-africane a Covid, potrivit unui studiu israelian

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »