Mesaj fără echivoc al premierului Orban pentru protestatarii ”anti-mască”

Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că protestele faţă de purtarea măştii de protecţie reprezintă un gest “complet lipsit de noimă”, în condiţiile în care s-a demonstrat ştiinţific că masca sanitară previne răspândirea noului coronavirus.

Întrebat ce le transmite persoanelor care au protestat sâmbătă, în Piaţa Universităţii, premierul a spus:

Să poarte mască dacă nu vor să se îmbolnăvească. Mai bine porţi mască din asta, decât să ajungi să ai nevoie de mască de oxigen sau – Doamne fereşte! – să intri pe ventilaţie mecanică. E mult mai simplu să porţi mască“, a spus premierul.

Totodată, întrebat de ce nu sunt sancţionaţi participanţii care nu respectă regulile de distanţare, premierul a precizat că legea va fi aplicată, dar a admis şi că au fost evitate astfel de intervenţii:

“Sunt convins că cei care nu respectă regulile vor fi amendaţi în conformitate cu legea. (…) Noi ne-am ferit să avem intervenţii, mai ales că au fost mai multe manifestaţii care nu au avut amploare şi nici nu au avut o temă – asta mi se pare o temă absurdă, să demonstrezi împotriva măştii. Chiar mi se pare ceva… În condiţiile în care e un lucru demonstrat ştiinţific de toţi specialiştii că masca e, de fapt, un mijloc de protecţie care te ajută să nu te îmbolnăveşti. Acesta e ca un protest împotriva sănătăţii publice, inclusiv un protest împotriva propriei sănătăţi. Adică, mi se pare un gest complet lipsit de noimă. (…) Ce să fac? Să îi dispersez ca să creez şi mai mult…? Nu, legea va fi aplicată”, a precizat premierul, la finalul unei vizite efectuate la DSP Bucureşti.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

protest piata universitatiiprotestatari anti-mască
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes