Mesaj pentru ministrul Vela: Deşi tu nu ştii, Noi suntem în prima linie! 19 polițiști timișoreni, depistați cu Covid

Sindicatul Europol afirmă că la Serviciul Rutier din IPJ Timiş au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus aproximativ 19 poliţişti, unul singur rămânând neinfectat, ceea ce a determinat chemarea la serviciu a poliţiştilor aflaţi în concediu sau în timpul zilelor libere. ”Deşi tu nu ştii, Noi suntem în prima linie!”, este mesajul lor pentru minisrul de Interne Marcel Vela.

A rămas 1 singur poliţist neinfectat la Serviciul Rutier Timiş. Deşi, pentru ministrul Vela, poliţiştii nu sunt „în prima linie” se pare că şi noul virus îndrăzneşte să îl contrazică întrucât, la nivelul I.P.J. Timiş, în urma testării poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier, au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus un număr de aproximativ 19 poliţişti”, susţine Sindicatul Europol.

Sindicaliştii susţin că, în urma depistării, poliţiştii Serviciului Rutier Timiş au fost fie internaţi – cei ce prezentau simptome – fie izolaţi – cei asimptomatici, iar contactele lor directe, din rândul angajaţilor I.P.J. Timiş, au intrat în autoizolare la domiciliu şi au făcut testul CoViD-19 aşteptând rezultatul acestuia.

”Ca urmare a rezultatelor obţinute la testarea CoViD-19 şefii I.P.J. Timiş au fost nevoiţi să cheme poliţişti din concediu sau din libere pentru a putea asigura măcar evenimentele rutiere întrucât mare parte poliţiştilor erau din cadrul Serviciului Rutier. Le dorim tuturor poliţiştilor confirmaţi însănătoşire grabnică, multă sănătate familiilor lor şi dorim să tragem un semnal de alarmă pentru ministrul Vela şi îi transmitem: „Deşi tu nu ştii, Noi suntem în prima linie!””, este mesajul celor din Sindicatul Europol.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ipj timispolitisti coronaviruspolitisti timisoreni covidSindicatul Europol
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes