Mesajul preşedintelui Iohannis de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului: Bătaia nu e ruptă din rai

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat vineri, în mesajul transmis de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, că ”bătaia nu e ruptă din rai” şi că protejarea copiilor şi a tinerilor trebuie să se regăsească şi în sălile de judecată, unde orice formă de violenţă şi abuz să fie aspru pedepsită.

”Anual, 16.000 de copii sunt victime ale abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei alte forme de violenţă. Avem obligaţia să conştientizăm traumele la care sunt supuşi aceşti copii şi să folosim toate instrumentele, inclusiv cele legale, pentru a le preveni. Bătaia nu e ruptă din rai! (…) Fiecare copil trebuie să fie protejat şi să aibă şanse egale de a-şi atinge potenţialul. De aceea, principiile non-discriminării, dreptul la viaţă şi dezvoltare, respectul faţă de opiniile şi interesele copiilor trebuie să se afle constant pe agenda publică, să se regăsească în practicile instituţiilor de orice fel, dar şi ale cetăţenilor în viaţa de zi cu zi”, a declarat preşedintele după întâlnirea cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Mădălina Turza, şi cu Preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, Andreeas Novacovici.

Preşedintele a precizat că temele abordate au vizat, printre altele, accesul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie socială la diverse servicii, cum sunt, de exemplu, cele din sănătate, mai ales în contextul epidemiei de COVID-19, dar şi susţinerea pentru o viaţă independentă, în special prin măsuri legate de educaţie, formare profesională şi asigurarea unei locuinţe adecvate.

”Dezvoltarea noastră ca societate, acea Românie Educată pe care ne-o dorim, nu poate fi durabilă dacă nu investim în educaţie şi în protejarea drepturilor copiilor şi ale tinerilor. Aceasta trebuie să fie abordarea şi în ceea ce priveşte asigurarea unei finanţări consistente, atât la nivel naţional, cât şi local. În egală măsură, protejarea copiilor şi a tinerilor trebuie să se regăsească şi în sălile de judecată, unde orice formă de violenţă şi abuz să fie aspru pedepsită”, a precizat Iohannis.

El a anunţat că vineri, în mod simbolic, Palatul Cotroceni va fi iluminat în albastru, parte a campaniei UNICEF România, pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.

”Mulţumesc tuturor celor care se luptă pentru respectarea drepturilor copiilor! Veţi avea întotdeauna în mine un sprijin!”, a declarat preşedintele.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bataia nu e rupta din rai iohannis mesaj copii ziua internationala a drepturilor copilului
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes