METEO azi – COD ROȘU de caniculă în cinci județe! Meteorologii anunţă și cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic ridicat în alte zece judeţe. Restricţii de circulaţie pentru maşinile mari

COD ROȘU de caniculă în cinci județe
COD ROȘU de caniculă în cinci județe

UPDATECOD ROȘU de caniculă în cinci județe

Zone afectate: județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj

În județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 42 de grade, iar în cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20…24 de grade și disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Meteorologii anunţă cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic în zece judeţe, unde temperaturile pot ajunge la 40 de grade. CNAIR a instituit restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone în judeţele vizate, iar autorităţile au emis o serie de recomandări pentru populaţie.

”În Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă ANM. 

Cod Galben în 21 de județe

De asemenea, conform ANM, este în vigoare și un Cod Galben pentru sâmbătă (23 iulie), valul de căldură se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18…20 de grade.

COD ROȘU de caniculă în cinci județe

Duminică, din nou Cod Portocaliu

Se menține și un Cod Galben, duminică (24 iulie) și luni (25 iulie), cînd valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade.

Județele afectate sunt Caraș Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău în zona nordică, î,preună cu Vrancea și Galați care sunt afectate în totalitate.

Avertizarea de Cod Portocaliu pentru duminică vizeazăn Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei unde valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…41 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Județele afectate sunt Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și municipiul București.

În cele zece judeţe vizate, CNAIR a impus restricţii de circulaţie. 

”Sâmbătă şi duminică (23 – 24 iulie), în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în judeţele: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş – Severin, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare”, a transmis compania într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că aceste restricţii vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie. 

”Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua  rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, a transmis CNAIR.

Compania aminteşte conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 şi 3 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile, drumurile expres şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul  portocaliu, cu excepţia: 

•           transporturilor de persoane; 

•           transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; 

•           vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; 

•           transporturi funerare; 

•           transporturi poştale; 

•           transporturi de echipamente de prim ajutor; 

•           transporturi pentru distribuire de carburanţi; 

•           transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; 

•           transporturi pentru tractări vehicule avariate; 

•           transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; 

•           transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; 

•           transporturi apă îmbuteliată; 

•           transporturi produse provenite din exploatări agricole; 

•           transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale. 

Măsuri anticaniculă și recomandări pentru polpulație

Pe durata avertizărilor meteorologice, autorităţile au stabilit o serie de măsuri şi au făcut recomandări pentru populaţie. 

La nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale

  • adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber;
  • amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
  • informarea preventivă a populaţiei cu privire la importanţa respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum şi interdicţia utilizării focului deschis în zonele de mirişti şi vegetaţie uscată;
  • monitorizarea zonelor forestiere şi, în special, a celor frecventate de turişti, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
  • desfăşurarea de controale de prevenire şi stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum şi la nivelul localităţilor şi operatorilor economici deţinători de culturi agricole;
  • identificarea şi monitorizarea persoanelor vulnerabile;
  • asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.

Recomandări adresate populaţiei:

  • evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
  • evitarea spaţiilor aglomerate, a expunerii la soare şi a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • asigurarea unei hidratări şi alimentaţii corespunzătoare

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

canicula in romaniacanixulameteo azitemperaturi azivremea azi
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes