Nor de praf saharian, deasupra României. Avertismentul meteorologilor

Nor de praf saharian, deasupra României. Avertismentul meteorologilor
Nor de praf saharian, deasupra României. Avertismentul meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că o masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. Depunerile de praf vor fi semnalate la sfârşitul săptămânii, în zonele şi intervalele cu ploaie, iniţial în sud-vestul ţării, apoi şi în rest.

“În perioada 30 aprilie – 3 mai, circulaţia aerului, preponderent din sector sud-vestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. Concentraţiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparaţie cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice”, a transmis, joi, ANM, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Conform sursei citate, depunerile de praf în ţara noastră vor putea fi observate la finalul săptămânii (1 şi 2 mai), în zonele şi intervalele cu ploaie, la început în special în regiunile sud-vestice, apoi şi în restul ţării.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aer tropicalanmdeasupra romanieinor de prafnor de praf saharianpraf saharian
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes