Administrație locală

Mihai Chirica este infectat cu COVID-19. Mesajul primarului Iașiului

Mihai Chirica, primarul Iașului, este infectat cu COVID-19, au declarat surse din administrația locală pentru Reporter de Iaşi.

El a fost confirmat pozitiv astăzi. Alături de edil au mai fost confirmați pozitiv și viceprimarul Gabriel Harabagiu, directorul Vasile Tiron, șeful Direcţiei Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională, dar și funcționari din Primărie.

Deocamdată nu se știe exact sursa focarului din primărie, DSP Iași urmând a face ancheta epidemiologică. Primele cazuri de Covid-19 din Primăria Iași au fost confirmate încă de săptămâna trecută, la Direcția Tehnică.

Vineri a avut loc și ultima ședință a Consiliului Local din legislatura care tocmai se încheie. Online, însă în Sala Mare a Primăriei au fost prezenți primarul Mihai Chirica, alături de alți funcționari.

Mesajul lui Chirica

”Dragi ieșeni,
Fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetățenii mei, vreau să vă anunț că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus.
Vă anunț că m-am izolat, mă simt normal și că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar, coleg cu care ma voi consulta permanent.
Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili și solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toți.
Dragi ieșeni, aveți grijă unii de ceilalți, feriți-vă de boală și nu uitați că sănătatea e un dar.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a scris primarul Iașiului, Mihai Chirica, pe pagina sa de Facebook.

Alte știri de interes

Clotilde Armand, validată primar la Sectorul 1. 125 de contestații împotriva sa, degeaba

Mihnea Tudor

Favorita lui Iohannis, Astrid Fodor, validată pentru un nou mandat de primar la Sibiu

Saghin Cristian

Nicuşor Dan validat primar general. Toate contestaţiile au fost respinse

Mihnea Tudor

Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, diagnosticat cu COVID-19. Îl așteaptă jurământul

Mihnea Tudor

Liderul PNL Timiş a semnat protocolul de guvernare locală. Reacţia lui Dominic Fritz

Mihnea Tudor

Primele promisiuni ale lui Traian Berbeceanu din funcția de prefect

Mihnea Tudor

Primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz, amenință PNL-ul cu o alianță USR – PSD

Saghin Cristian

Nicuşor Dan anunţă că va renunţa la poziţia sa din Asociaţia ”Salvaţi Bucureştiul”. Ce se întâmplă cu procesele

Mihnea Tudor

Oprişan contraatacă: Marcel Ciolacu nu e stăpânul PSD

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »