Mihai Șora: Acolo unde se gripează mecanismul

24.11.2020
18:03

Filozoful Mihai Șora a atras atenția asupra vechilor metehne ale vechilor manageri de spitale, proaspete beneficiare ale unor contractae pe sume ce provin din fonduri europen, față de care ar fi bine să avem mare grijă, pentru că, susține el, ”trag nădejde, nu v-a scăpat nici faptul că românii au pe cineva în fruntea Parchetului European familiarizat cu vrăjitoriile prin care fondurile europene se transformă la noi în briliante, palate și calești”.

Citim de două ori, ca să fim siguri că am înțeles bine (deși este limpede precum lumina zilei):
„Au fost semnate contractele de finanțare din fonduri europene pentru zece spitale din Capitală“.
Foarte frumos până aici.
Mai departe aflăm că au fost de față ministrul Sănătății, ministrul Fondurilor Europene și – cum e firesc într-o democrație funcțională – „managerii spitalelor beneficiare“.

Acolo unde se gripează mecanismul, iar aceste incantații publice încep să sune fals, este exact la realitatea din teren a cuvântului „managerii“. Când știi că unii sunt numiți anterior de către o administrație profund coruptă, care a practicat, ani la rând, perversiuni financiare, hoții, deturnări de fonduri, devine îngrijorător să vezi cum liberalii nu se împiedică de biografiile acestor persoane și le încredințează fonduri publice.

Știu că noi avem o democrație mai… originală, că traseismul politic este, la români, ceea ce sunt aripile la zburătoare, că unii politicieni pot merge cu geamantanul plin de bani să-și cumpere diamante, la fel de relaxați cum mergem noi la brutărie să ne luăm pâinea zilnică… Dar tot sunt lucruri care nu încetează să mă surprindă, mai cu seamă când vin dinspre cei în care am avut încredere.
Spun „am avut…“ pentru că s-au adunat prea multe inadvertențe, stranietăți, cusături cu ață roșie în grădina liberală pentru a nu deveni sceptic.

Iar primarul general este independent, nu? Cel puțin așa scria pe buletinul acela de vot unde am pus ștampila…

Mihai Șora
24 noiembrie 2020

P.S. Pentru domnii manageri: apare acolo, negru pe alb, în contractul pe care l-ați semnat, expresia „fonduri europene“. Ceea ce nu cred că v-a scăpat. După cum, trag nădejde, nu v-a scăpat nici faptul că românii au pe cineva în fruntea Parchetului European familiarizat cu vrăjitoriile prin care fondurile europene se transformă la noi în briliante, palate și calești mai arătoase chiar decât cele din povești.

A, Girafa mea poartă culori europene și nu are metehne pesediste.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

fonduri europenemanageri de spitalmihai soraopinie mihai sora
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes