Mihai Şora: Unii turbaţi care pun Covidul pe seama conspiraţiei. Nu le pasă de bolnavi, nu cunosc cinstea

Filosoful Mihai Şora a transmis un mesaj dur românilor care neagă existenţa pandemiei de Covid sau care o pun pe seama unei conspiraţii mondiale. În plus, filosoful a afirmat că aceste persoane sunt needucate, nu au cinste, nu le pasă de soarta bolnavilor şi nu îi respectă pe medici și a făcut o analogie cu un eveniment emblematic al secolului trecut, când numele Louis Pasteur era respectat:

“În 1870, când a izbucnit Războiul franco-prusac, Pasteur, care, de-a lungul timpului, fusese onorat de universităţi germane, a ţinut să restituie toate diplomele: ideile lui despre cinste şi patriotism nu se potriveau cu starea conflictuală dintre cele două popoare, iar hârtiile germane cu „honoris causa“ nu mai aveau, pentru el, nicio valoare.

În 1940, când Parisul a fost ocupat de nemţi, câţiva soldaţi au forţat intrarea în cripta Institutului creat de Pasteur. Un singur om a încercat atunci să-i împiedice să profaneze mormântul fondatorului: era paznicul Institutului, un bătrân pe care nemţii l-au pus repede la pământ. După ce şi-a revenit, paznicul a urcat în cămăruţa lui şi, pentru că dezonoarea i se părea prea mare, s-a sinucis trăgându-şi un glonţ în cap cu pistolul său de erou din Primul Război mondial. Paznicul se numea Joseph Meister, era alsacian şi cea dintâi fiinţă umană care, graţie vaccinului descoperit de Pasteur, fusese vindecată de rabie, la vârsta de nouă ani.

Mi-am reamintit aceste micro-momente ale istoriei citind recent enormităţi despre covidul care n-ar exista ori pe care unii turbaţi ajung să-l pună pe seama conspiraţiei mondiale. Aceştia, mă tem, nu cunosc nici ideea de cinste, nici grijă faţă de soarta bolnavilor, nici respectul faţă de medici; pentru ei, nu cred să apară prea curând un leac: educaţia cere timp”, a scris Şora pe pagina sa de Facebook.

Mesajul filosofului a fost însoţit de o imagine realizată de Gilbert Martin în care Pasteur apare în costum de înger salvator.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

louis pasteur mesaj sora negationisti mihai sora mihai sora pasteur
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes