Mihăilă ne dă o veste bună: Tații vor putea să asiste la nașterea copiilor

Mihăilă anunță: Tații vor putea să asiste la nașterea copiilor

Mihăilă anunță: Tații vor putea să asiste la nașterea copiilor

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, joi, într-o conferință la Palatul Victoria, că, potrivit unei informări a Institutului Naţional de Sănătate Publică, ar fi posibil accesul taţilor în spitale, la naşteri, dar numai cu respectarea anumitor condiţii sanitare.

“Am dat, de exemplu, în cursul acestei săptămâni, o informare, transmisă de către colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, la solicitarea noastră, informare care permite accesul taţilor la naşterea copilului. În anumite condiţii, evident”, a mai spus Mihăilă.

Persoana desemnată să asiste la  naștere trebuie să fie clinic sănătoasă, să nu prezinte semne clinice de infecţie respiratorie acută şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:

– este vaccinată anti-COVID-19 şi are cel puţin 10 zile de la vaccinarea completă;

– are un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte;

– a trecut prin infecţia SARS-CoV-2 şi nu au trecut mai mult de 90 de zile de la confirmare.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, pe parcurs, în funcţie de modul în care se vor adapta spitalele fluxului de pacienţi, va fi permis şi accesul altor aparţinători.

“Dar acum, în acest moment, accesul aparţinătorilor înseamnă un efort suplimentar de verificare, de echipare a aparţinătorilor, efort care vine tot pe umerii personalului medical care a fost deja destul de greu încercat în ultimul an şi jumătate”, a subliniat Ioana Mihăilă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ioana mihailaministrul sanatatii ioana mihailarespectare regulitatii asista nasteri
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes