Educatie

Ministerul Educaţiei, studiu: 55% dintre părinţi doresc revenirea la cursurile faţă în faţă

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) prezintă rezultatele unui studiu privind revenirea la şcoală post-COVID, conform cărora 55% dintre părinţi doresc revenirea la cursurile faţă în faţă, iar 31% optează pentru sistemul hibrid. Studiul a fost realizat pe un eşantion de puţin peste o mie de părinţi.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Unitatea de Cercetare în Educaţie din Cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, şi MKOR Consulting – agenţie de cercetare de piaţă – au lansat studiul „Back to School Post-Covid”. Studiul s-a derulat în rândul părinţilor copiilor din învăţământul preuniversitar, pentru a afla care sunt aşteptările şi temerile lor referitoare la modul de desfăşurare a noului an şcolar, arată MEC, într-un comunicat de presă transmis luni, citat de news.ro.

„Pentru revenirea la cursuri în această toamnă, majoritatea părinţilor români preferă scenariul cursurilor faţă în faţă, pe care îl consideră cel mai potrivit. Mai exact, 55% dintre părinţii care au răspuns studiului preferă revenirea fizică a elevilor în clase din 14 septembrie. Cursurile faţă în faţă sunt preferate, mai ales, în cazul preşcolarilor şi elevilor de liceu. Chiar dacă se arată precauţi în privinţa acestei opţiuni, părinţii consideră că desfăşurarea cursurilor faţă în faţă este relativ adecvată pentru copiii lor (4,6 puncte din 7) şi, o consideră cea mai adecvată, în comparaţie cu varianta mixtă sau cea la distanţă”, relevă acest studiu.

Principala îngrijorare a părinţilor se leagă de neatenţia copiilor faţă de regulile de distanţare fizică şi igienă (mai mult de 6 din 10 părinţi), dar şi de faptul că unii părinţi şi-ar putea trimite copiii la şcoală, chiar dacă prezintă simptome.

„Pe locul al doilea în opţiunile părinţilor se află varianta mixtă, în care copiii alternează învăţarea la distanţă cu şcoala tradiţională. Această variantă este preferată de aproape o treime (31%) dintre părinţi, în special, pentru elevii din ciclurile gimnazial şi liceal, precum şi pentru cei care locuiesc în oraşele mari şi foarte mari ale ţării. Părinţii consideră cursurile mixte mai puţin potrivite pentru copiii lor, comparativ cu cele faţă în faţă (3,6 puncte din 7)”, mai arată studiul.

Doar 14% dintre părinţi aderă la cea de-a treia variantă de desfăşurare a cursurilor în noul an şcolar, respectiv continuarea cursurilor exclusiv online, aşa cum s-a întâmplat în timpul stării de urgenţă.

Conform opiniei părinţilor, această variantă este şi cel mai puţin adecvată pentru copiii lor (2.7 puncte din 7). Părinţii elevilor de gimnaziu şi din clasele mai mici tind totuşi să accepte mai uşor această formă de desfăşurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu.

Reticenţa părinţilor a fost generată de lipsa socializării (65% dintre părinţi), a timpului prelungit petrecut în faţa calculatorului (58%). Aceasta este reflectată în dificultatea asimilării informaţiilor predate în cadrul cursurilor la distanţă (62%) ori de faptul că elevilor le lipseşte concentrarea (54%), neavând un program clar şi o anumită rutină de învăţare (52%).

Studiul complet poate fi accesat pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Studiul a fost realizat în perioada 26 iulie – 3 august, de către MKOR Consulting în parteneriat cu Unitatea de Cercetare în Educaţie din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, pe un eşantion de 1.067 de respondenţi, reprezentativ pentru populaţia părinţilor care au cel puţin un copil înregistrat în sistemul educaţional din România în anul şcolar 2020-2021, după ciclul de învăţământ al copilului, mediul de rezidenţă (rural – urban) şi distribuţie geografică (regiuni de dezvoltare).

Alte știri de interes

Marcel Ciolacu vede deschiderea şcolilor ”un dezastru” și cere din nou demisia ministrului Anisie

Gloria Pascu

Transport gratuit pentru elevi, începând de azi

Mihnea Tudor

Scrisoare deschisă profesorilor din Universitatea București: Sunteți în vârstă și vă e frică de virus? Noi suntem tineri și ne e frică de viitor. UniBuc, ”o batjocură la cel mai înalt nivel”

Mihnea Tudor

Arafat: Se cere fermitate față de elevi. Nu porți mască, ieși afară!

Gloria Pascu

Patriarhul Daniel, mesaj pentru părinți și cadre didactice, înainte de începerea școlii

Gloria Pascu

Monica Anisie: Sunt 836 de şcoli cu toalete în curte. Pentru mine înseamnă ”foarte multe”

Mihnea Tudor

Alegerile locale și deschiderea școlilor. Precizări despre amânare, de la Raed Arafat

Mihnea Tudor

Gabriela Szabo nu este de acord cu voucherele copiilor pentru sport. Ce soluții practice susține

Mihnea Tudor

Încep școlile – REGULILE stabilite de MS în cazul în care apar elevi infectați. Cele trei scenarii. Ghidurile privind măsurile sanitare şi de protecţie

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »