Ministra Raluca Turcan a prezentat proiectele îndeplinite în mandatul său: PNL este singurul partid care pune cultura în prim-planul guvernării

21.10.2024
14:59

PNL este singurul partid care pune cultura în prim-planul guvernării: Ministra Raluca Turcan a prezentat proiectele îndeplinite în mandatul său.

„Cultura este esențială doar pentru PNL și faptele vorbesc de la sine. Nu spun asta doar pentru că PNL este singurul partid care a votat o rezoluție pentru cultură, ca obligație fundamentală pentru viitoarea guvernare liberală, dar mai ales pentru că este clar că revitalizarea și consolidarea identității culturale și spirituale deja se produc la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, cu programe puse în aplicare de echipa pe care o conduc la Ministerul Culturii.

De la intrarea operelor lui Brâncuși, în sfârșit, în patrimoniul UNESCO, restaurarea unor obiective de patrimoniu precum Muzeul Naţional de Istorie a României, Teatrul de Operă din Cluj, Muzeul Revoluţiei din Timişoara, Opera Națională din București, organizarea de evenimente culturale de amploare, schema de sprijin pentru cinematografia din România care prefigurează investiții de peste 350 milioane de euro în următorii 3 ani. Și toate aceste lucruri, cu un PIB de doar 0,08% pentru Cultură!”, a transmis Raluca Turcan, ministra Culturii.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

prim planul guvernariiproiecte culturaraluca turcan
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes