Ministrul Burduja îi îndeamnă pe cercetătorii români din Franța să revină acasă

09.03.2023
11:38
Ministrul Burduja îi îndeamnă pe cercetătorii români din Franța să revină acasă
Ministrul Burduja îi îndeamnă pe cercetătorii români din Franța să revină acasă

Seara trecută, palatul Behague, reşedinţa șefului de Misiune al Ambasadei României în Franța a găzduit o întâlnire informală între ministrul cercetării inovării și digitalizării al României, Sebastian Burduja, directorul general al Poștei Române, Valentin Ştefan și reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, Centrului Național Cyberint şi Directoratului Național de Securitate Cibernetică și membrii comunității românești, studenți, doctoranzi, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului universitar și specialiști din domenii conexe (IT, Banking, E-Commerce, Marketing, Cybersecurity, Cloud, Business Transformation).

Conform unui comunicatt de presă primit la redacție, proiectul de transformare digitală este o parte fundamentală a procesului de modernizare a României, iar actuala guvernare liberală, deşi într-un context geopolitic complicat, cu multiple crize regionale și globale, îşi asumă o reformă majoră în domeniul digitalizării. Prin construcția unei infrastructuri digitale coerente și integrate la nivelul administrației publice din România, proiectul vizează recuperarea decalajelor față de celelalte state din Uniunea Europeană. Astfel, Guvernul României, alături de instituțiile partenere, depune toate eforturile pentru a gestiona cât mai eficient digitalizarea sectorului public, finanțată prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR). Unul dintre proiectele de impact cu cea mai mare alocare de fonduri, o finanțare de 561 milioane de euro, este cloud-ul guvernamental construit sub forma unei platforme IT care va oferi infrastructura necesară instituțiilor statului pentru digitalizarea activității și relației cu publicul.

Nu putem vorbi despre digitalizare fără a ne îndrepta atenţia către unul dintre cei mai mari angajatori din economia românească, Poșta Română. Acesta est unul dintre cele mai bune exemple de companie care face un salt important spre modernizare prin cel mai amplu program de investiții din ultimii 40 de ani. La fel ca în cazul oricărei alte companii de stat, transformarea şi menținerea Poștei Române la un nivel ridicat de competitivitate pe piața serviciilor poştale din țară şi într-un partener de încredere pentru toţi românii se poate realiza doar printr-o reformă structurală. Un exemplu concret este facilitarea accesului tuturor românilor la beneficiile transformării digitale, în special a cetățenilor vulnerabili sau aflaţi în zone izolate ale țării.

Vizita din aceste zile a delegației românești la Paris consemnează nu doar un mjloc de a facilita dezvoltarea unor legături cu principalele instituții reprezentative din Hexagon, având în vedere că Franța și România împărtășesc o prietenie profundă și durabilă, construită în jurul unor solide legături istorice, ci şi atragerea de noi investiții inteligente pentru România. Această deplasare reprezintă și oportunitate de a continua eforturile depuse de instituțiile statului român pentru conectarea cu cercetătorii şi experții români din diaspora dornici să se implice, chiar și de la distanță, în procesul de digitalizare a României.

“Înțelegem complexitatea procesului de transformare digitală a României şi implicit nevoia de o reală implicare, atât a mediului public și privat, cât și a tuturor românilor din țară și din străinătate pentru ca acesta să devină un proiect de succes, care să contribuie în mod temeinic la îmbunătăţirea calității vieții în România şi la creșterea încrederii românilor în instituţiile statului.

Ca reprezentant al comunității româneşti din Franța de peste zece ani, implicat în nenumărate acțiuni civice și parteneriate culturale, sociale și economice între Franța și România, dar și ca om politic ce își dorește ca România să atingă un nivel de dezvoltare fără precedent, sub impulsul politicilor liberale, vă mulțumesc pentru deschiderea pe care o arătați în vederea valorificării potenţialului strategic al diasporei româneşti. Românii din străinătate își pot aduce contribuţia în procesul de digitalizare a sectorului public românesc și subliniez aici că mulţi specialişti şi cercetători români sunt dispuşi să revină acasă și să își ofere expertiza.

O știre excelentă în acest sens este că România tocmai a făcut un pas hotărât în vederea atragerii lor înapoi în țară. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a organizat la începutul acestui an, în premieră, prima ediție a Galei Cercetării Românești prin care le sunt recunoscute, la cel mai înalt nivel, meritele celor care proiectează viitorul României și al lumii. Tot la începutul lui 2023, Guvernul a alocat cercetării un buget mai mare cu 70% faţă de anul trecut, o parte din aceste resurse fiind direcționate către un proiect de granturi pentru cercetare, fără precedent, menit să repatrieze echipe de cercetători români din toată lumea. Pe lângă aceste eforturi considerabile menționate mai sus, am încurajat reprezentanții instituțiilor să acorde în continuare o prioritate sporită deschiderii unui spațiu de dialog şi de interacțiune între experții consacrați şi cercetătorii români din diaspora şi universitățile şi institutele de cercetare româneşti.

Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc doamnei Sena Latif, șefului de Misiune al Ambasadei României la Paris, întregii echipe care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment şi tuturor invitaților pentru atmosfera constructivă şi optimistă, care ne fac să credem în continuare în visul întoarcerii Acasă. Înainte, împreună ! Pentru România digitală ! Pentru România viitorului !” a adăugat Alexandru Urdaș, Președinte PNL Diaspora Franța, conform documentului.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alexandru urdascercetatori romanipnl diasporasebastian burduja
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes