Ministrul Cătălin Predoiu a avut o serie de întâlniri la Viena, Praga și Munchen pentru promovarea intrării României în Spațiul Schengen cu frontiera terestră în anul 2024

08.10.2024
16:28

Ministrul Cătălin Predoiu a avut în perioada 2-5 octombrie o serie de întâlniri la Viena, Praga și Munchen pentru promovarea intrării României în Spațiul Schengen cu frontiera terestră în anul 2024.

”Am avut întâlniri cu ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, ministrul ceh de interne, Vit Rakusan, ministrul bavarez de interne, Joachim Hermman, precum și cu ministrul austriac de finanțe, nominalizat viitor comisar european pentru afaceri interne, Magnus Brunner.

Am insistat în aceste discuții pe meritele și rezultatele României în protejarea frontierelor naționale și ale UE, combaterea migrației iregulare și ilegale și aplicarea impecabilă a tuturor sistemelor și codurilor Schengen.

Am demonstrat cu argumente logice, dar care țin și de realitatea din teren, că decizia privind intrarea României în Schengen cu frontierele terestre trebuie luată în 2024.

România va continua să întărească securitatea frontierelor sale, suntem pregătiți să aplicăm toate procedurile Schengen, inclusiv controale la frontieră atunci când situația o impune, atât în prezent, cât și în perspectivă, după intrarea României în Schengen și cu frontiera terestră.

După cum știm, anul trecut, România a intrat în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Decizia Consiliului European a fost însoțită de o serie de măsuri adiacente de întărire a controlului la frontieră și operare a codurilor și sistemelor Schengen, pe care, Ministerul Afacerilor Interne le-a îndeplinit complet, impecabil.

Ministerul Afacerilor Interne va continua să desfășoare demersuri diplomatice intense pentru atingerea obiectivului Schengen inclusiv cu frontierele terestre.

Sunt convins că în Consiliul JAI din 10 octombrie vom primi semnalele pentru care am muncit permanent, astfel încât să se deschidă perspectiva unei decizii până la finalul anului 2024. Concret, în consiliul JAI din 10 octombrie se va discuta Eurobarometrul Schengen, adică situația din toate țările membre Schengen, fără ca pe ordinea de zi să fie luarea unei decizii.

Dar, în același timp, am acționat diplomatic pentru ca în acest Consiliu să primim semnale puternice de sprijin pentru luarea unei decizii pozitive până la finalul acestui an. În alte cuvinte pentru ca acest Consiliu să fie unul pregătitor. Sunt în permanent contact cu președinția ungară, cu Comisia Europeană și cu miniștrii de interne din statele UE pentru a ne promova obiectivul.

Declarația comisarului Ylva Johansson, pe care o salut, făcută în această dimineață prin care susține că România trebuie să intre în Schengen cu frontiera terestră în 2024 este un prim pas în acest sens.”, a precizat liberalul Cătălin Predoiu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aderare frontiera terestraaderare schengencatalin predoiu
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes