Ministrul Firea anunță o creștere consistentă a sumelor pentru copiii din sistemul de protecţie specială

Ministrul Firea anunță o creștere consistentă a sumelor pentru copiii din sistemul de protecţie specială. Sursa foto: guv.ro
Ministrul Firea anunță o creștere consistentă a sumelor pentru copiii din sistemul de protecţie specială. Sursa foto: guv.ro

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a anunţat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că peste 47.000 de copii din sistemul de protecţie specială vor beneficia de măsurile reunite în pachetul “Sprijin pentru România”, adoptat luni de coaliţia de guvernare.

”Luăm primele măsuri concrete pentru a le oferi o viaţă mai bună copiilor aflaţi în grija statului. Peste 47.000 de copii din sistemul de protecţie specială vor beneficia de măsurile reunite în pachetul “Sprijin pentru România”, a scris Firea pe Facebook.

Ministrul mai spune că se majorează sumele acordate de către stat pentru creşterea şi îngrijirea acestor copii care au rămas la fel din anul 2014.

”Un ajutor mai însemnat vine de Guvernul României: majorăm toate sumelor pe care statul le plăteşte pentru creşterea acestor copii din centrele sociale. Majorăm alocaţia zilnică de hrană de la 12 lei/zi la 16 lei/zi, pentru copiii până în 3 ani, protejaţi în centre, şi pentru copiii din centrele de zi. Majorăm alocaţia zilnică de hrană de la 16,6 lei/zi la 22 lei/zi, pentru copiii între 3 şi 26 de ani, aflaţi în centre de protecţie. Mărim de 5 ori, până la 150 de lei/lună, suma pentru nevoile personale ale copiilor din centre. Sunt banii de buzunar pe care copiii îi primesc în familii, pentru un suc sau ceva doar al lor. Pentru copiii din centre, statul reprezintă familia”, mai spune Firea.

Potrivit ministrului Familiei, ”sumele acordate de stat pentru îmbrăcămintea, încălţămintea, jucăriile, rechizitele sau obiecte de igienă fiecărui copil din sistemul de protecţie cresc cu aproape 60%”.

”Până acum, pentru un copil între 7 şi 14 ani suma anuală era 611 lei. După majorare, pentru acelaşi copil statul plăteşte 968 de lei/an. Se majorează cu peste 40% alocaţia lunară de plasament a copiilor, inclusiv a celor cu dizabilităţi. Pentru un copil aflat în plasament, statul plăteşte acum 630 de lei, iar după majorare suma ajunge la 900 de lei lunar. Pentru un copil cu dizabilităţi, alocaţia se măreşte la 1350 de lei lunar. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse are deja în lucru proiectul de hotărâre, iar în zilele următoare va intra pe circuitul de avizare”, mai scrie în postare Gabriela Firea. „ „

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bani pentru copiigabriela fireasprijin pentru romania
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes