558 de absolvenți de gimnaziu și liceu care au obținut media 10 la examenele naționale 2023 vor fi premiați, conform declarațiilot făcute de Ligia Deca, ministra Educației.
Ligia Deca: „Performanța merită apreciată și încurajată! Mă bucură faptul că în Ședința de Guvern de astăzi a fost aprobat proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților de gimnaziu și liceu, care au obținut media 10 la examenele naționale 2023”.
„558 de copii și de tineri au reușit să obțină această performanță. Fiecare dintre cei 466 de absolvenți de gimnaziu care a obținut media 10 la evaluarea națională va fi premiat cu 2.000 lei, iar fiecare dintre cei 92 de absolvenți de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat va fi premiat cu 5.000 lei”, a spus liberala.
„Îi felicit pe toți cei care au obținut aceste rezultate, dar și pe profesorii și pe părinții lor, care i-au susținut în acest drum”, a transmis ministra Educației.
Ulterior, Ligia Deca a efectuat o vizită în câteva școli aflate în județul Călărași: „Un exemplu de implicare a autorităților locale este reprezentat de un spațiu şcolar care va fi ca nou, pentru elevii Școlii Gimnaziale „Prof. Lucian Pavel”, din Oltenița. Este una dintre cele mai vechi școli din zonă, care se află într-un amplu proces de reabilitare!
Mă bucur să văd preocuparea primarilor pentru educație și pentru binele copiilor – ei au nevoie de un mediu sigur, dar, în același timp, prietenos și de resurse educaționale potrivite vremurilor în care cresc, iar implicarea autorităților locale este esențială în acest proces!”
Ligia Deca și-a exprimat dorința ca astfel de exemple să fie tot mai multe și școala să fie tot mai aproape de ceea ce merită copiii.
Comenteaza cu profilul facebook