Ministrul Mediului a lansat campania “Curăţăm România”

Ministrul Mediului a organizat, luni, conferinţa de presă, de lansare a campaniei “Curăţăm România”, în zona Giuleşti – Sîrbi din Capitală, lângă un teren plin cu gunoaie.

“Dacă ar trebui să caracterizez această situaţie mi-e greu să aleg un cuvânt între nepăsare, dezastru sau ruşine. Pentru că ceea ce vedem aici este un rezultat al nepăsării, este un rezultat al modului în care ne raportăm noi la asemenea situaţii. Este, de fapt, o ruşine a adulţilor care nu reuşesc să rezolve această problemă. (…) Adevărul este că este un dezastru pentru că sunt mii de localităţi unde putem găsi asemenea locaţii cu zecile de mii probabil. Mii de sate şi oraşe, zeci de mii de astfel de locuri ne spun că nu mai putem să rămânem indiferenţi, că trebuie să ne pese şi trebuie să fim adulţii care le dăm copiilor noştri o altă educaţie, le dăm copiilor noştri alte sate, alte oraşe unde nu mai vedem asemenea imagini şi nu găsim asemenea locuri. Cu siguranţă că sunt mii probabil, sute de comune unde lucrurile arată mult mai bine. Probabil că sunt zeci de oraşe şi zeci de municipii unde lucrurile arată mai bine şi sunt cu siguranţă milioane de români cărora le pasă”, a declarat ministrul Mediului.

El a precizat că sunt multe zone în România în care priveliştea este similară cu cea din zona Giuleşti – Sârbi.

“Am numit această campanie ”Curăţăm România”. Este un apel la implicare. Este un apel din partea Ministerului Mediului în primul rând către unităţile administrativ teritoriale pentru că legislaţia spune foarte clar că gestionarea deşeurilor este atributul autorităţilor publice locale. Nu există nicio schimbare din acest punct de vedere punct de vedere în ultimele decenii şi rolul autorităţilor locale este unul extrem extrem de important”, a mai transmis Barna Tánczos.

Tanczos Barna a menţionat că primăriile implicate în această campanie vor primi fonduri pentru ecologizare.

This content is blocked because it would connect to YouTube.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

campanie de ecologizarecuratam romaniafonduri ecologizare
redactia

Alte stiri de interes