Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a fost în Germania, pentru a discuta cu reprezentanții guvernului federal despre condiţiile dificile în care sunt ţinuţi sezonierii români care lucrează în agricultură şi abatoare.
În aceeași zi, sute de lucrători sezonieri din România au protestat pe motiv că nu sunt recompensați pentru zilele în care au prestat la o fermă din Bonn care a intrat în insolvență.
Mai mult de atât, muncitorii se plâng de condițiile grele în care sunt nevoiți să lucreze, dar și de spaţiile de cazare puse la dispoziție de fermierul german.
Însă, ministrul Violeta Alexandru le-a transmis românilor care nu și-au primit banii promiși că ”Garanții nu primiți la nicio firmă, nici în România”. De asemenea, ministrul Muncii le-a spus oamenilor că le va pune la dispoziție transport dacă doresc să revină în țară, dar și că trebuie să fie plătiți până în ultima zi de muncă.
Ulterior, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a fost la ferma unde au fost angajaţi lucrătorii români, a vizitat spaţiile de cazare şi a discutat cu aceştia pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă şi cum pot fi sprijiniţi.
“Întâlnirile cu românii care muncesc în Germania, atât cei din Berlin, cât şi cei din Bonn, mi-au fost foarte utile pentru a trage o serie de concluzii, cum ar fi faptul că nu toţi angajatorii germani tratează necorespunzător angajaţii, inclusiv pe cei români, şi mulţi dintre ei mi-au spus că sunt mulţumiţi de condiţiile de muncă şi de salariul pe care îl primesc la timp. Pe de altă parte, din discuţiile cu ei, a reieşit faptul că unele contracte de muncă ar putea fi îmbunătăţite, în condiţiile în care unii români au recunoscut că vin de peste 5 ani în Germania”, a declarat Alexandru.
Comenteaza cu profilul facebook