Ministrul Năsui anunţă desfiinţarea de noi sinecuri

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunţă desfiinţarea unor noi “sinecuri”, fiind vorba despre administratorii speciali care ar fi trebuit să pregătească privatizarea Uzinei Mecanice Cugir, Fabricii de Arme Cugir şi Uzinei Automecanice Moreni. El arată că aceştia aveau salarii între 10.000 şi 16.000 de lei, deşi ” statul român nu a mai privatizat nimic de peste un deceniu”, iar aceaste companii înregistrează pierderi.

“Eliberăm din funcţie alţi administratori «speciali». De data aceasta este vorba de administratorii «speciali» a 3 companii de stat: Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme Cugir şi Uzina Automecanica Moreni. Salariile lor erau de 10.874 lei, 14.630 lei şi 16.142 lei pe lună”, afirmă Claudiu Năsui, pe Facebook.

El prezintă situaţia acestor companii de stat.

“Cât de bine au fost administrate aceste companii? Automecanica Moreni face pierderi an de an (între 8 şi 7 milioane de lei) şi are capitaluri proprii negative, adică mai multe datorii decât active. Celelalte două sunt, de asemenea, pe pierderi. Cu rezultate operaţionale care s-au înrăutăţit anul trecut faţă de 2019. Pe scurt, tipic companii de stat, care trăiesc din banii contribuabililor”, arată ministrul.

Potrivit lui Năsui, aceşti administratori speciali “nu făceau absolut nimic”.

“Conform legii, ei ar fi trebuit să pregătească aceste companii pentru privatizare. În realitate, statul român nu a mai privatizat nimic de peste un deceniu. Toate sunt «ale noastre», adică căpuşate în continuu de mafii de partid. Fac pierderi. Acumulează datorii. După care şterg datoriile şi o iau de la capăt. Acum este momentul să oprim jaful din banii contribuabilului”, adaugă Claudiu Năsui.

Săptămâna trecută, Năsui anunţa închiderea a cinci astfel de “sinecuri”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

administratori speciali claudiu nasui cugir desfiintare sinecuri moreni privatizare sinecuri
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes