Ministrul Sănătății anunță că urmează ”circa 10 zile dificile”: Încă nu suntem pe vârf! Câte cazuri Covid am putea avea săptămâna viitoare

Ministrul Sănătății anunță că urmează ”circa 10 zile dificile”: Încă nu suntem pe vârf! Câte cazuri am putea avea săptămâna viitoare. Sursa foto: guv.ro
Ministrul Sănătății anunță că urmează ”circa 10 zile dificile”: Încă nu suntem pe vârf! Câte cazuri am putea avea săptămâna viitoare. Sursa foto: guv.ro

România se află în valul 5 Covid, iar veștile nu sunt prea bune pentru că încă nu s-a atins vărful acestuia, ba chiar suntem pe o creștere continuă, însă cu viteză mică.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a declarat, marţi seară, că România nu se află încă în vârful valului cinci al pandemiei de COVID-19 şi că vor urma 10 zile dificile în care se va ajunge la peste 50.000 de cazuri pe zi. Rafila a precizat că, potrivit OMS, numărul cazurilor este încă în creştere, dar se observă o creştere mai lentă la nivel european, ceea ce înseamnă că ne apropiem de un platou.

Alexandru Rafila a declarat la TVR 1, marţi seară, că sistemul de sănătate din România este pregătit pentru vârful valului cinci al pandemiei de COVID-19.

”Încă nu suntem în vârf, ne apropiem de vârf, avem în faţă circa 10 zile dificile. Suntem pregătiţi, zic eu, şi din punct de vedere al sistemului de sănătate, sigur, nu nelimitat, adică nu putem să ne asumăm o pregătire. Am auzit tot felul de declaraţii demagogice în trecut, suntem pregătiţi să facem faţă la orice. Nu este aşa sistemul de sănătate în general, orice sistem are nişte limite, cel românesc, poate cu atât mai mult, pentru că el nu este uniform distribuit în toată ţara este sunt situaţii diferite de la judeţ la judeţ, dar atât cât am putut să ne pregătim, ne-am pregătit şi cu resurse terapeutice şi cu alocarea unui procent de 20 % din paturile de spital şi lucru care cred că este tot foarte, foarte important este că acordăm o foarte mare atenţie tuturor pacienţilor. Nu mai facem acea greşeală, o consider majoră, în care, practic, oamenii cu alte patologii au avut interzis serviciilor medicale”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a precizat că săptămâna viitoare se aşteaptă să avem peste 50.000 de cazuri pe zi:

”Este un scenariu maximal, personal nu cred că vom ajunge la 70.000 de cazuri înregistrate zilnic, dar probabil că săptămâna viitoare vom avea peste 50.000 de cazuri în câteva dintre zile, după care se va intra pe un trend crescător. O să vă spun că am urmărit cu foarte mare atenţie informaţiile de la OMS care dă o informare zilnică apropo de ce se întâmpă din toate ţările care ţin de regiunea europeană a OMS. Informaţiile pe care le avem este că această creştere continuă, dar cu viteză mai mică. Reducerea vitezei de creştere este primul semn că ne apropiem de un platou care probabil că va fi înregistrat pe parcursul săptămânii viitoare”, a declarat Rafila.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alexandru rafilacazuri pe zinumar infectarivalul 5varf valul cinci
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes