Minoritățile naționale refuză să participe la ședințele de plen pe tema moțiunii: Sunt alte lucruri mai grave

Deputatul Varujan Pambuccian a anunțat că grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu va participa la niciuna dintre şedinţele de plen pe tema moţiunii de cenzură. El motivează că acest demers nu este pe agenda românilor.

„Noi am avut două şedinţe de grup pe tema asta, una a fost acum o săptămână, una a fost una aceasta şi la ambele şedinţe de grup s-a hotărât acelaşi lucru: nu este problema noastră, nu participăm la nimic! (…) Nu vrea nimeni să se bage în chestiunea această. Noi vrem un singur lucru: să se liniştească odată tot, şi să vedem că începem şi să facem ceva. Sunt atâtea nenorociri care se întâmplă acum, de exemplu povestea aceasta cu facturile la energie, care este îngrozitoare. Asta trebuie să o abordăm, trebuie „să luăm taurul de coarne” şi să o abordăm foarte serios. Cred că va fi pentru prima dată când o să facem parte, poate, dintr-o comisie de anchetă„, a subliniat Varujan Pambuccian.

Pambuccian susține că „sunt lucruri grave” care trebuie tratate şi care nu pot fi lăsate la întâmplare.

„Şi, de aceea, noi nu participăm la astfel de lucruri care nu sunt ale noastre. Nu cred că sunt nici pe agenda politică a publicului. Vrem să discutăm chestiunile care sunt pe agenda publică – aceasta cu energia, în primul rând. După aceea o să vedeţi că o să avem o criză a apei, o să avem o criză a alimentelor, o să fie lucruri foarte rele care vin şi pe care trebuie să le şi anticipăm puţin, nu doar să reacţionăm la ele. Trebuie să facem ceva”, a arătat Varujan Pambuccian.

Amintim că preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi preşedinta Senatului, Anca Dragu, au convocat o şedinţă comună a Parlamentului pentru joi la ora 16:00 în vederea citirii moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

minoritati nationalemotiune de cenzurasedinte de plen
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes