Eveniment

„Minunea” de la „Sf. Maria”: spitalul acreditat pentru transplant, după o evaluare de o zi

După ce Ministerul Sănătăţii a solicitat Agenţiei Naţionale de Transplant elaborarea unui raport în care să se specifice dacă în Centrul de Transplant de la Spitalul „Sfânta Maria” se pot face astfel de operaţii, răspunsul echipei de experţi trimisă de ANT a venit la o zi distanţă. Este o singură zi suficientă pentru a stabili dacă o unitate medicală poate fi sau nu acreditată? Contactat de Gândul, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a precizat că el nu poate face comentarii pe această temă şi că cei avizaţi să ofere detalii sunt reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant.

Radu Deac a precizat că evaluarea a avut în vedere identificarea tuturor criteriilor de acreditare necesare într-un asemenea caz, stabilind că centrul de la „Sfânta Maria” este potrivit pentru realizarea intervenţiilor de transplant la noi în ţară. De partea cealaltă, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că „acesta nu este un proces de o zi, Doamne fereşte…” şi că echipa trimisă de ANT la spital ar fi trebuit să conţină experţi în persoana unor oameni care să fi realizat măcar o dată în viaţa lor un transplant pulmonar sau să se fi apelat la experţi internaţionali şi că principala problemă pentru care acest centru nu poate primi acreditarea este lipsa unor medici specialişti în astfel de intervenţii de amploare.

… »»» Source: „Minunea” de la „Sf. Maria”: spitalul acreditat pentru transplant, după o evaluare de o zi. Fost ministru: „E noaptea minţii”

Alte știri de interes

Milionarul Ioan Niculae are COVID-19. Patronul Astrei, în stare gravă la ATI

Mihnea Tudor

Guvernul a aprobat Hotărârea privind Strategia de vaccinare anti-Covid-19. 70% din populaţie ar fi putea fi implicată

Mihnea Tudor

Ziua Națională – Restricții de circulație în Capitală, luni și marți

Saghin Cristian

Lovitură de teatru: Daniel Tudorache a plătit cauțiunea de 1 milion de euro

Mihnea Tudor

Tribunalul Constanţa a respins suspendarea deciziei CJSU care interzice pelerinajele religioase

Mihnea Tudor

Leul din videoclipul lui Dani Mocanu, găsit și mutat la zoo

Saghin Cristian

De Ziua Sfântului Andrei, Crucea de pe Caraiman va fi resfințită

Mihnea Tudor

Un bărbat a murit după ce s-a împuşcat, într-un poligon

Mihnea Tudor

Argentina ține trei zile de doliu naţional, după ce Maradona a murit

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »