Mirel Rădoi îi mitraliază pe jucătorii FCSB: Niciunul nu rezistă

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că din cauza problemelor legate de coronavirus niciunul dintre jucătorii de la FCSB nu poate evolua în trei meciuri în decurs de trei zile, el precizând că ei nu pot juca nici măcar în două.

“Tănase este în lista posibililor convocaţi, pentru jucătorii de la FCSB în ultima perioadă a fost o situaţie dificilă. În momentul de faţă niciunul dintre ei nu poate juca nici măcar două partide, nu trei în şase zile. Dennis Man mi-e greu să cred că va putea să joace următoarea partidă. Am văzut câtă determinare a avut ieri, cât a tras de el. Eu nu pot să am competenţă mai mare decât medicul. Dacă am risca în momentul de faţă să-l chemăm pe Dennis Man, s-ar putea – Doamne fereşte – ca în Islanda, în aeroport, când vor fi testaţi cu toţii, să fie pozitiv. În acel moment, el va fi izolat şi toată delegaţia poate fi asimilată ca şi contacţi direcţi. Asta înseamnă că noi în momentul respectiv suntem într-o situaţie aproape imposibilă”, a spus Rădoi.

Selecţionerul a mai declarat că nu l-a convocat pe Ionuţ Radu, de la Inter, după o discuţie cu jucătorul şi cu oficialii clubului: “Cu el şi cu clubul am avut o discuţie în care am decis se comun acord să rămână şi să se antreneze. Plus de asta nici n-a apărat foarte multe meciuri. Asta nu înseamnă că Radu în viitor nu va fi o soluţie pentru poarta echipei naţionale”.

Surprins de Lung jr.

Rădoi a menţionat că l-a suprins retragerea lui Silviu Lung Jr. din echipa naţională. ‘Am fost surprins de retragerea lui Lung, dar decizia este a lor şi nu am cum să intervin. Am fost şi eu în situaţia asta. Pentru echipa naţională este o pierdere. Îi mulţumim pentru tot ceea ce a făcut la echipa naţională. Mereu va avea uşa deschisă aici cnd va dori să vină să vadă echipa naţională”.

Tricolorii vor disputa trei meciuri în următoarea perioadă: Islanda – România (8 octombrie – semifinală baraj Euro), Norvegia – România (11 octombrie – Liga Naţiunilor), România – Austria (14 octombrie – Liga Naţiunilor).

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

islanda - romania scorjucatori fcsb la nationalamirel radoiprobleme fcb coronavirusromania islanda
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes