Moscova anunță că militarii ruși și-au început retragerea din Kazahstan

Conform ministerului Apărării din Rusia, forţele militare rusești, din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), au început încă de joi retragerea din Kazahstan.

“Unităţile soldaţilor păcii din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), îndeplinindu-şi sarcinile fixate, au început să pregătească materialul militar şi tehnic pentru a fi încărcat în aparatele aviaţiei ruse în vederea revenirii la baza lor permanentă”, a anunţat ministerul de la Moscova într-un comunicat, preluat de presa internațională.

Aceste trupe, constituite în special din paraşutişti ruşi, au fost desfăşurate la cererea preşedintelui kazah Kasîm-Jomart Takaev şi sub egida OTSC, o alianţă compusă din foste şase republici sovietice, aflată sub conducerea Moscovei şi din care mai fac parte Belarus, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

Tokaev a anunţat marţi că trupele din cadrul alianţei militare postsovietice OTSC, desfăşurate în ţară pe fondul protestelor violente care au afectat această republică din Asia Centrală săptămâna trecută, vor începe să se retragă în termen de două zile.

Potrivit preşedintelui Kazahstanului, procesul de retragere se va întinde pe o perioadă de maximum 10 zile.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

afganistan retragere afganistan rusi afganistan
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes