Moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. Paul Stănescu: Iohannis şi PNL-ul nu mai au dreptul să vorbească despre statul de drept

PSD se pregătește să depună o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, pentru că înscrierea acestuia în cursa pentru şefia PNL echivalează cu susţinerea “necondiţionată” a preşedintelui Klaus Iohannis pentru un “penal”, a anunţat, sâmbătă, secretarul general al social-democraţilor, Paul Stănescu.

“Cu un condamnat în fruntea Executivului şi viitor preşedinte de partid, Iohannis şi PNL-ul nu mai au dreptul să vorbească despre statul de drept. Depunerea candidaturii premierului Cîţu la preşedinţia PNL echivalează cu susţinerea necondiţionată a preşedintelui Klaus Iohannis pentru un penal. Sub conducerea lui Klaus Iohannis, România a bifat astfel o premieră internaţională ca un Guvern democratic şi un partid istoric să fie conduse de un politician care a făcut închisoare, iar politica oficială de stat să devină ‘Doar Penali în funcţii publice’”, a declarat Stănescu, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție.

El a adăugat că actualii guvernanţi trebuie opriţi înainte “de a transforma România într-o ţară penală”:

“Penali şi mincinoşi! Minciuna a devenit emblema acestui Guvern. Cu Pinocchio în frunte, încrederea în Executiv este la pământ, astfel încât două treimi din români simt direcţia greşită şi se întreabă, firesc, în ale cui buzunare se află halucinanta creştere economică cu 13%? Pentru toate aceste motive vom depune moţiune de cenzură! Trebuie opriţi înainte de a transforma cu totul România într-o ţară penală, dar liberală!”, a susţinut Paul Stănescu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

motiune cenzura citumotiune de cenzurapaul stanescupsd motiune
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes