Moțiunea simplă împotriva Violetei Alexandru s-a votat. Replica memorabilă a ministrului Muncii

09.06.2020
19:10

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a primit marți un vot de blam din partea Parlamentului, după ce Senatul a adoptat moțiunea simplă depusă împotriva sa de PSD. Alexandru a replicat extrem de tăios, în timpul dezbaterilor.

Moţiunea simplă iniţiată de social-democraţi împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, intitulată „Opriţi-o pe ‘Doamna în negru’ de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”, a fost adoptată, marţi, de plenul Senatului. În favoarea moţiunii au votat, cu bile, 76 de senatori, iar 28 s-au exprimat împotrivă.

Iniţiatorii moţiunii solicită demisia ministrului, pe motiv că Ordonanţa 30/2020 privind şomajul tehnic şi măsurile legate de acordarea de ajutoare diverselor categorii vulnerabile a fost „atât de prost scrisă”, încât a fost nevoie de modificarea ei de şase ori.

De cealaltă parte, Violeta Alexandru a replicat, spunând în cadrul dezbaterii moțiunii simple depusă împotriva sa că pensionarii nu mai stau cu spatele plecat la casele de pensii din Bucureşti, ”pentru că înţeleg să îi tratez cu respect şi pentru ei voi duce numărul dosarelor în recalculare la zero”.

”Vă rog să luaţi notiţe legat de ceea ce am să vă spun despre rezultatele pe care le-am obţinut în doar câteva luni de mandat. De la numire am găsit o casă de pensii plină de probleme, cu zeci de mii de oameni care aşteptau decizii de pensionare care nu mai veneau. Aţi ştiut de toate aceste lucruri şi nu v-a păsat.

Aţi stat comod în funcţii, aţi aşteptat indemnizaţiile şi aţi aşteptat să treacă timpul. Am muncit enorm să reduc substanţial numărul dosarelor cu termen întârziat în emiterea deciziilor şi în deciziile de recalculare.

Aţi pus sindicatele pe mine să mă jignească. M-aţi jignit constant la televizor. Nu aveţi nicio şansă pentru că am românii de partea mea. Pentru ei voi duce numărul dosarelor în recalculare la zero ceea ce era practic de neconceput pe vremea dumneavoastră”, a afirmat Alexandru.

Replica Violetei Alexandru

Ea a reamintit, în discursul său, că la casele de pensii din Bucureşti oamenii stau acum pe scaun, iar această măsură va fi extinsă la nivelul întregii ţări.

”La casele de pensii din Bucureşti se stă acum civilizat, se stă pe scaun, de la egal la egal cu funcţionarii. Voi face acelaşi lucru şi în ţară, pensionarii noştri nu mai stau cu spatele plecat pentru că înţeleg să îi tratez cu respect.

Când spun cu respect mă refer la fapte concrete nu la păcăleli aşa cum îi abordaţi dumneavoastră. Pensionarii români nu mai sunt păcăliţi ci sunt respectaţi în guvernarea liberală.

Numai o minte şi un suflet schimonosit de PSD-ist poate să spună că desfiinţarea ghişeelor e un lucru rău”, a mai spus ministrul Muncii.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

motiune simpla senatreplica violeta alexandruvioleta alexandruvioleta alexandru motiune
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes