Săptămâna aceasta, marți, Rareş Bogdan, europarlamentar PNL şi prim-vicepreședinte al partidului, și-a exprimat, la Antena 3, nemulțumirea vizavi de declarațiile unor oficiali BNR care induc panică în rândul populației. Acesta a spus că unele analize care vin din BNR vorbesc de asemănări economice între situația din România și cea a Greciei, și s-a declarat deranjat de faptul că reprezentanți ai BNR vin în spațiul public „cu tot felul de apologii ale dezastrului”.
Rareș Bogdan a fost deranjat de unele declarații făcute de Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.
De unde a inceput “consumul de ceai de tei” in epoca contemporană
În acest context, prim-vicepreședintele PNL i-a cerut guvernatorului BNR Mugur Isărescu să ia măsuri:
„Domnul Isărescu ar putea să-şi potolească, să-şi liniştească subordonaţii, să îi cheme la un ceai de tei. Cei care sunt acolo în funcţii, pe spatele românilor, ar trebui să facă mai mult şi să vorbească mai puţin”, a afirmat Rareș Bogdan, iar sfatul său pare să fi prins bine și a fost ascultat de guvernatorul BNR.
Mugur Isărescu, ascultător: a băut ceai de tei
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat, joi, că agitaţia este caracteristică perioadelor de criză, dar consideră că autorităţile trebuie să transmită mai calm.
„Am înţeles şi eu mesajul, mai bem câte un ceai de tei. Eu l-am băut cu Eugen Rădulescu. E un sfat bun pentru că şi acest canal psiho-social al anticipaţiilor, discuţiile care nu se mai termină cu inflaţia şi exagerările sunt specifice, dar nu fac bine„, a declarat el.
Și Iohannis a reacționat
Preşedintele Klaus Iohannis a reacționat și el, după ce guvernatorul BNR Mugur Isărescu i-a sfătuit pe români să mai bea şi câte un ceai de tei în contextul isteriei cauzate de creşterea inflaţiei:
„Da, mă rog, probabil acolo sunt mai mulţi tei în parc şi se bea mai mult”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat joi după vizită la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti, cu prilejul Zilei Internaţionale a Asistentului Medical, ce sfaturi le-ar da românilor, în contextul creşterii inflaţiei şi a declarației lui Mugur Isărescu.
Comenteaza cu profilul facebook