Mumie veche de 800 de ani, descoperită în Peru – VIDEO

O echipă de experţi a descoperit o mumie cu o vechime de cel puţin 800 de ani pe coasta centrală a Peru, a declarat unul dintre arheologii care au participat la excavări, scrie Reuters.

Rămăşiţele mumificate sunt ale unei persoane din cultura care s-a dezvoltat între coastă şi munţii din ţara sud-americană.

Mumia, al cărei gen nu a fost identificat, a fost descoperită în regiunea Lima, a spus arheologul Pieter Van Dalen Luna.

“Principala caracteristică a mumiei este faptul că întregul corp a fost legat cu funii şi cu mâinile acoperindu-i faţa, ceea ce ar face parte dintr-un model funerar local”, a spus Van Dalen Luna de la UNiversitatea din San Marcos.

Rămăşiţele sunt ale unei persoane care a trăit în regiunea andină, a spus el. “Datarea cu radiocarbon va oferi o cronologie mai precisă”.

Mumia a fost găsită în interiorul unei structuri subterane de la periferia oraşului Lima. În mormânt erau şi ofrande, inclusiv vase de ceramică, resturi vegetale şi unelte din piatră, a spus specialistul. 

Peru – cunoscut pentru destinaţia turistică Machu Picchu – găzduieşte sute de situri arheologice din culturi dezvoltate înainte şi după Imperiul Incaş care a dominat sudul Americii de Sud acum 500 de ani, de la sud de Ecuador şi Columbia până în centrul Chile.

VIDEO

This content is blocked because it requires YouTube cookies.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

mumie 800 animumie perumumie peru lima
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes