Eveniment

Muncitorii răniţi în incendiul de la Colceag au arsuri de gradele 3 şi 4. Ministrul Voiculescu se gândește să-i transfere în străinătate

Cei doi muncitori răniţi în incendiul care cuprins, luni seară, o fabrică de produse pe bază de petrol din judeţul Prahova au fost preluaţi de echipajele medicale şi duşi la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti. Ambii au arsuri de gradele trei şi patru pe mare parte din corp, cu afectarea căilor aeriene.

UPDATE: ”Având în vedere primele informatii transmise privind suprafaţa afectată şi gradul arsurilor, pacienţii întrunesc criteriile de admitere într-un centru de mari arşi, România nu are, în prezent, un astfel de centru. După ce se primesc concluziile comisiei de specialitate întrunită la nivelul spitalului se va decide eventualul transfer. Medicii de la UPU Ploieşti lucrează în prezent la stabilizarea pacienţilor”, a mai precizat Ministerul Sănătăţii.

UPDATE: ”La UPU Ploieşti se face acum evaluarea, se oferă asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat. În paralel se urmează procedura legală, conform Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 2.063 din 2 decembrie 2020, pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Cele două victime sunt angajaţi ai fabricii, iar primele date arată că bărbaţii nu se aflau în interiorul halei cuprinse de flăcări, ci au intervenit încercând să stingă focul.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii, primele informaţii arată că cele două victime ale incendiului sunt doi bărbaţi, de 59 de ani şi, respectiv, 53 de ani.

”Pacientul de 59 de ani prezintă arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corporală. Pacientul de 53 de ani are arsuri pe 60-70% suprafaţă corporală. La prima evaluare ambii au căile aeriene superioare afectate”, transmite Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova anunţă că ambii pacienţi au fost evaluaţi şi duşi la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti.

În apropierea halei cuprinse de flăcări, se află opt rezervoare cu reziduuri de petrol, însă nu există risc ca incendiul să se extindă la acestea, anunţă ISU Prahova.

Un incendiu violent a izbucnit, luni seară, la o fabrică de produse din ţiţei din Prahova, iar focul se manifestă generalizat la o hală şi a cuprins 3 autoturisme şi un autotren. Două persoane au suferit arsuri.

UPDATE: ”Începând cu ora 21.23 incendiul este lichidat”, a transmis ISU Prahova.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Doi polițiști au fost reținuți în cazul uciderii bărbatului din Pitești, în urma unei intervenții brutale

Mihnea Tudor

Bărbatul decedat după intervenţia poliţiştilor de la Piteşti a murit asfixiat, iar moartea a fost violentă

Mihnea Tudor

O persoană a suferit arsuri după un incendiu la un service auto din Capitală. Intervenție cu şase autospeciale

Mihnea Tudor

Supernanny: Cum pot părinții să găsească soluția potrivită în relația cu copilul lor

Mihnea Tudor

Vlad Voiculescu, noi detalii despre ordinul privind carantinarea care i-a adus demiterea

Mihnea Tudor

Incendiu la Spitalul Județean din Bacău. Fumul a urcat pe casa scărilor

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »