Năsui a inițiat un proiect de lege ce elimină birocrația și sprijină antreprenorii

Năsui a inițiat un proiect de lege ce elimină birocrația și sprijină antreprenorii
Năsui a inițiat un proiect de lege ce elimină birocrația și sprijină antreprenorii

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunţat noi măsuri pentru eliminarea birocraţiei şi sprijinirea antreprenorilor. Astfel, ministerul a pus în transparenţă decizională un proiect pentru debirocratizarea comerţului, act normativ care „desfiinţează mai multe bariere inutile şi rente de băieţi deştepţi”, potrivit unui comunicat de presă al USR PLUS. 

Proiectul elimină obligaţia de a face un curs inutil de vânzător pentru oamenii care vor să facă vânzare.

„Acum, dacă cineva vrea să vândă ceva, trebuie să ia o ştampilă cum că a făcut un curs inutil. Evident, cursul nu poate fi făcut oriunde, ci numai la nişte firme special „acreditate” de stat. Care, după cum aţi intuit, ne taxează pentru asta. M-am uitat de curiozitate, preţurile variază între 500 şi 700 de lei”, a declarat Claudiu Năsui, conform sursei citate.

De asemenea, proiectul elimină birocraţia de care era nevoie la soldarea sau lichidarea stocurilor.

„Dacă o firmă voia să-şi lichideze marfa, trebuia să parcurgă o birocraţie întreagă, inclusiv să facă o notificare la primărie. Eliminăm şi interdicţia de a face mai mult de două soldări pe an. După acest proiect, totul se va face uşor”, a mai afirmat ministrul Economiei.

Totodată, proiectul de ordonanţă de urgenţă legalizează modelul de afaceri „from-farm-to-fork” – direct de la fermă la furculiţă, fără intermediari-, recent extins în Europa.

Cum funcţionează acest model de afaceri

– modelul de desfacere presupune organizarea unor grupuri sau comunităţi de producători locali şi consumatori pe o platformă online unde producătorii îşi listează oferta de vânzare în mod regulat/periodic, săptămânal sau la un alt interval propriu, iar consumatorii interesaţi plasează comenzi prin intermediul platformei sub forma unor mesaje/comentarii/etc care exprimă acordul de voinţă în sensul cumpărării.

Care sunt avantajele

– modelul permite ambelor părţi integrarea într-o comunitate locală de producători şi cumpărători cu aceleaşi interese, un schimb de informaţii uşor şi transparent, o legătură directă între producător şi consumator şi o buclă scurtă de feedback, etc;

– standardul de calitate, categoriile de produse acceptate şi regulamentul grupurilor se stabileşte individual de organizator, şi încurajează apariţia şi organizarea unor grupuri concurente de antreprenori şi producători care pot adapta modelul unor condiţii, nevoi sau standarde specifice.

Ce prevede legislaţia la nivel european şi naţional

– modelul REKO se încadrează într-un lanţ scurt de producţie şi direct „de la fermă la furculiţă” (”From farm to fork”), dar şi în strategia verde a Uniunii Europene;

– modelul REKO îşi desfăşoară activitatea în baza legislaţiei Europene fără necesitatea unor avize speciale din partea instituţiilor statului deoarece în cadrul evenimentelor/întâlnirilor nu are loc o activitate de tip piaţă, ci strict livrarea (predarea-primirea) comenzilor efectuate în avans, în mediul online;

– cadrul de reglementare românesc este neclar cu privire la acest tip de activitate, existând un nivel ridicat de nesiguranţă din partea organizatorilor de astfel de grupuri, dar şi a producătorilor şi consumatorilor care îşi desfăşoară activitatea comercială şi livrările prin intermediul lor.

„Din toate aceste motive, am clarificat lucrurile în acest proiect de lege, astfel încât să fie clar pentru toţi că modelul este legal şi nu trebuie sub niciun pretext blocat”, a mai spus Claudiu Năsui, potrivit sursei amintite.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

claudiu nasui Ministrul Economiei reducere birocratie sprijin antreprenori
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes