Negocieri Rusia – Ucraina: Delegațiile s-au întâlnit. Cum arată salonul pentru discuții

Negocieri Rusia - Ucraina: Delegațiile sunt pe drum. Cum arată salonul pentru discuții
Negocieri Rusia - Ucraina: Delegațiile sunt pe drum. Cum arată salonul pentru discuții

Delegaţia ucraineană este pe teritoriul Belarusului, în drum către negocieri, anunţă oficialii ucraineni.

”În Belarus, totul este pregătit pentru a găzdui negocierile Rusia-Ucraina. Aşteptăm sosirea delegaţiilor”, este postarea de pe contul de Twitter al Mnisterului de Externe de la Minsk.

UPDATE

Delegaţia ucraineană a ajuns în zona de negocieri de la graniţa dintre Ucraina şi Belarus pentru a purta discuţii cu Rusia, a anunţat preşedinţia ucraineană, luni dimineaţă.

Potrivit unui comunicat, delegaţia include, printre alţii, ministrul Apărării, Oleksiy Reznikov, consilierul şefului Oficiului Preşedintelui Ucrainei, Mykhailo Podoliak, şi ministrul adjunct al Afacerilor Externe ale Ucrainei, Mykola Tochytskyi.

Întâlnirea de la granița dintre Ucraina și Belarus se va concentra pe obținerea unei încetări imediate a focului și pe retragerea forțelor rusești, a precizat anterior președinția ucraineană într-o declarație. Din delegația care a sosit în regiunea Gomel cu un elicopter face parte și ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov.

———————–

”Delegaţia ucraineană este pe teritoriul Belarusului, în drum către negocieri”, transmite Nexta pe Twitter.

Discuţiile agreate între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei vor începe luni dimineaţă, a declarat o sursă pentru agenţia rusă TASS

“Nu este o amânare. Întâlnirea va începe dimineaţa. Motivul este logistica delegaţiei ucrainene”, a afirmat sursa.

Locaţia exactă a întâlnirii nu va fi dezvăluită, a precizat pentru agenţia citată o altă sursă.

Consilierul prezidenţial rus Vladimir Medinski a anunţat încă de duminică seară că delegaţia rusă a părăsit deja Minsk şi se îndreaptă spre locul discuţiilor.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat anterior pe Telegram că a acceptat negocieri cu Rusia şi că acestea urmează să aibă loc la frontiera Ucrainei cu Belarusul, în apropierea zonei de excludere de la Cernobîl, în urma unei medieri a preşdintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, cu care a discutat la telefon.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

belarus negocieri rusia ucraina sala negocieri
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes