Negrescu, despre ordonanţa privind carburanţii: Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile nu au puterea de a influenţa dinamica preţurilor

Opinie Adrian Negrescu - analist economic

Opinie Adrian Negrescu - analist economic

Măsurile incluse în ordonanţa privind carburanţii vor avea efecte limitate asupra preţurilor la pompă, iar intervenţiile statului au, în mare parte, un caracter simbolic, consideră consultantul economic Adrian Negrescu.

“Autorităţile au renunţat la ideea de a limita adaosul la 50%, o decizie care urma să creeze penurie pe piaţă. Au eliminat prevederea privind sancţionarea cu 10% din cifra de afaceri a companiilor care nu respectă prevederile ordonanţei. Era o măsură ieşită din comun”, a scris acesta, joi, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit consultantului, limitarea exporturilor s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva României, în condiţiile în care 46% din rezerve se află în străinătate.

“Dacă şi alte ţări acţionează în consecinţă, efectele pot fi catastrofale în cazul unei crize majore de carburanţi”, a avertizat consultantul.

Pe de altă parte, definirea adaosului comercial necesită clarificări suplimentare pentru a nu lăsa loc interpretărilor şi, mai ales, comportamentului speculativ al firmelor sau abuziv al statului, susţine Adrian Negrescu.

“Efectele la pompă vor fi simbolice, deciziile luate neavând puterea de a influenţa dinamica preţurilor. Sper că Ministerul Energiei să prezinte datele concrete”, a punctat el.

În opinia sa, statul a evitat să umble la TVA şi accize dintr-un motiv evident, acestea fiind “principalele surse pe care se bazează bugetul de stat în 2026, într-un context financiar extrem de dificil”.

“Ideea de a oferi o compensaţie la pompă tuturor românilor este absurdă şi nefundamentată economic. Statul n-are de ce să îl ajute pe cel care are maşină scumpă şi se plânge de preţul motorinei”, a subliniat Negrescu.

Soluţia corectă este direcţionarea subvenţiilor către categoriile de business-uri care au potenţial inflaţionist, a adăugat el.

“Atâta timp cât preţul petrolului şi cotaţia motorinei cresc la nivel internaţional, orice soluţie adoptată de statul român, alta decât reducerea TVA sau a accizelor, are doar caracter simbolic”, consideră sursa citată.

El crede că “ezitările şi modificările ordonanţei privind carburanţii demonstrează o lipsă tot mai crasă de competenţă în elaborarea actelor normative cu impact în economie”.

Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind declararea, în perioada 1 aprilie – 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, benzină şi motorină, act normativ care instituie măsuri de protejare a economiei şi populaţiei.

Perioada de aplicare a acestor soluţii poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situaţia de criză, arată un comunicat al Executivului.

Astfel, adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie şi/sau comercializează benzină, motorină este limitat la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic, fiind exceptate exporturile şi livrările intra-comunitare.

“Măsura are în vedere descurajarea unui posibil comportament inadecvat al operatorilor economici şi al unor potenţiale tendinţe de speculă, care ar conduce la creşteri nejustificate de preţ la aceste produse”, arată Guvernul.

Valoarea medie anuală a adaosului comercial pentru anul 2025, precum şi calculul care a determinat valoarea se comunică Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

“În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele prevăzute în actul normativ, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 0,5% şi 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancţionării”, mai menţionează sursa citată.

Totodată, prin această ordonanţă de urgenţă se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conţinutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piaţă de la 8% la minimum 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecţie.

De asemenea, pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină şi ţiţei se va efectua doar după obţinerea acordului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Energiei.

Sunt introduse şi sancţiuni, astfel că “exporturile realizate fără avizele necesare vor fi sancţionate cu amendă între 5% şi 10% din cifra de afaceri, precum şi cu măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii”.

Ordonanţa conţine şi unele modificări privind piaţa gazelor naturale şi instituie un mecanism clar de repartizare proporţională a cantităţilor disponibile, în funcţie de consumul estimat al clienţilor fiecărui furnizo. Totodată, sunt stabilite reguli explicite de calcul, inclusiv: determinarea stocurilor minime, calculul diferenţelor între consumul estimat şi cantităţile alocate, recalcularea cantităţilor în funcţie de evoluţia consumului.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

adrian negrescudinamica preturiordonanta carburantiplafonare adaos carburanti
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes