Nelu Tătaru a dezvăluit cel mai important moment din timpul acestei pandemii

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat la un post Tv că începutul anului școlar 2020-2021 reprezintă pentru el cel mai important moment de la debutul acestei pandemii.

Totodată, ministrul Nelu Tătaru a făcut apel la elevi să respecte regulile de precauție:

”Toată luna septembrie este o lună de provocare, începutul școlii pentru mine fiind cel mai important moment de la începutul acestei pandemii. Începutul școlii trebuie gestionat și trebuie gestionat în măsura respectării acelor reguli pe care trebuie să le știe toți părinții și să ni le însușim împreună cu copiii”, a spus Nelu Tătaru la Digi24.

Ministrul a amintit că în cazul celor cu boli cronice, sau celor care au în familie persoane vulnerabile, trebuie să prezinte o adeverință medicală și să rămână acasă, pentru învățarea online:

”Există o recomandare a portului măștii. Acest port al măștii este absolut necesar în interior, în pauze, în locurile aglomerate la ieșirea în curte. Dacă avem suspiciuni de existența unei boli cronice sau dacă avem suspiciuni prin existența unor aparținători acasă care au aceste patologii conexe, atunci un medic de familie sau medicul specialist poate recomanda ca acești copii să desfășoare activitate școlară online”.

Scenarii adaptate

Tătaru a amintit că fiecare școală are libertatea să-și adapteze scenariul pe care își va desfășura activitatea de învățământ.

”În condițiile în care avem un elev infectat, acel elev merge într-o unitate medicală, iar ceilalți colegi din clasă vor merge în carantină 14 zile, acea clasă fiind închisă. În condițiile în care avem trei elevi, în trei clase diferite, infectați cu SARS-CoV-2, atunci cei trei elevi vor merge la unități medicale, iar ceilalți copii din acea școală vor merge în carantină 14 zile, școala fiind închisă 14 zile și pentru dezinfecție”, a mai declarat ministrul Sănătății.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

masca la scoala moment important al pandemiei nelu tataru scenarii scoala
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes