Nelu Tătaru explică condițiile pentru asimptomatici. Noile cazuri, în creștere progresivă

Tătaru, despre COVID: Putem gestiona un val patru, nu suntem atât de nepregătiţi ca în 2020
Tătaru, despre COVID: Putem gestiona un val patru, nu suntem atât de nepregătiţi ca în 2020

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a declarat că va semna marţi un ordin de ministru prin care pacienţii Covid-19 asimptomatici vor fi izolaţi acasă, însă doar după 10 zile de spitalizare. El a explicat luni seara la Realitatea Plus că simptomele pot apărea şi în a cincea zi de la infectare şi de aceea pacienţii trebuie să fie supravegheaţi medical în spitale.

“La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a adăugat că ieşirea în comunitate a unui pacient pozitiv este o asumare care trebuie să vină şi din partea Ministerului Sănătăţii, dar şi a pacientului respectiv, în contextul în care România are acum o transmisie comunitară accentuată.

Noile cazuri de infecție, într-o creștere progresivă

”Ne-am oprit pe parcursul pantei descendente și, în acest moment, mai facem o cocoașă, care e dată de cazurile noi, după trei perioade de relaxare, după două weekend-uri prelungite, după momente în care, după cum am putut vedea cu toții, o mare parte a populației nu respectă acele reguli de distanțare fizică, purtarea măștii în spații închise, evitarea locurilor aglomerate, și o mare parte a celor care contestă momentul pandemiei, existența coronavirus, bagatelizând munca de trei luni de zile a corpului medical, care alături de populația civilă am răbdat.

Suntem intr-o perioada de creștere a cazurilor noi, suntem de 10 zile pe o pantă ascendentă, cu o creștere comunitară accentuată, nu exponentiala. Creștere pe care ne-am asumat-o când am decis aceste măsuri de relaxare. (…) Masurile de relaxare nu trebuie numai noi sa le dam, INSP-ul sau guvernul. Mai este și partea care trebuie făcută de agenții economici sau populatie. Sunt masuri de relaxare care au avut ordine comune cu ministerele de resort si cu norme de aplicare, cu riscuri minime a activităților (…) Noi evaluam la nivelul INSP ce se intampla zilnic saptamanal si avem informatii de la centrul european al bolilor”, a declarat Tătaru la „Legile puterii”.

E ingrijorătoare nu creșterea numărului cazurilor, cât rapiditatea creșterii”, atrage atenția Nelu Tătaru vorbind de posibila supraîncărcare a sistemului medical”, a mai explicat ministrul Tătaru.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

internare asimptomatici izolare la domiciliu tataru
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes