Nicuşor Dan a renunţat la paza biroului primarului. Poliţiştii locali, trimiși pe teren

Primarul general Nicuşor Dan a avut o întrevedere marţi cu directorul general al Poliţiei Locale Bucureşti şi a fost stabilit ca 20 de poliţişti locali să înceapă activitatea foarte curând, în patrule mixte cu personalul Gărzii de Mediu. De asemenea, edilul a dispus ca personalul care asigură paza Primăriei să fie redus de la 27 la 10 persoane, iar acesta a renunţat la paza asigurată pe palierul unde se află biroul primarului, inclusiv la paza din faţa biroului său, pentru care erau repartizaţi cinci poliţişti locali, zilnic.

La întâlnirea de marţi cu directorul general al Poliţiei Locale Bucureşti au fost discuţii despre operaţionalizarea sprijinului pe care Primăria Municipiului Bucureşti îl acordă Gărzii de Mediu în combaterea încălcărilor de mediu din Capitală, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Generale a Capitalei.

În acest scop, 20 de poliţişti locali vor începe foarte curând să participe la acţiuni din teren, în patrule mixte cu personalul Gărzii de Mediu, pentru a depista şi sancţiona încălcarea legislaţiei din acest domeniu. Această contribuţie a administraţiei locale bucureştene la activităţile Gărzii de Mediu a fost agreată la întâlnirea pe care primarul Nicuşor Dan a avut-o cu ministrul Mediului, în urmă cu două săptămâni.

De asemenea, primarul general Nicuşor Dan a dispus ca personalul care asigură paza Primăriei să fie redus de la 27 la 10 persoane. Dan a renunţat la paza asigurată pe palierul unde se află biroul primarului, inclusiv la paza din faţa biroului său, pentru care erau repartizaţi cinci poliţişti locali, zilnic.

„Este nepotrivit ca o Primărie, unde cetăţenii trebuie să aibă acces pentru rezolvarea problemelor curente, să fie păzită ca o cetate. Am promis că voi folosi personalul din instituţiile aflate în subordinea Primăriei la activităţi cu adevărat utile bucureştenilor. De acum, 20 de poliţişti locali vor fi pe teren, împreună cu personalul de la Garda de Mediu. Sunt convins că vor face o treabă excelentă şi îşi vor putea îndeplini misiunea de a asigura o viaţă mai bună cetăţenilor. Eu, personal, nu am nevoie de pază la uşă, iar Primăria nu trebuie să fie o fortăreaţă, ci o instituţie deschisă, cu activitate transparentă”, a afirmat Nicuşor Dan, conform sursei citate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

nicusor dan paza birou nicusor dan paza primaria generala politia locala bucuresti
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes