Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar”? iar dacă răspunsul e că nu reprezintă interesul public, ”CSM va pleca de urgenţă”. Şeful statului a arătat că în esenţă, concluzia acestor sesizări primite din partea magistraţilor arată că există o categorie de magistraţi, membri ai CSM-ului, conduceri ale instanţelor, care nu acţionează în interes public, ci care acţionează în interesul unui grup pe care îl constituie şi că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acţiunea, de multe ori, discreţionară a acestui grup de persoane. El mai spune că ”inclusiv promovările de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au făcut pe criterii de obedienţă faţă de acest grup care conduce sistemul de justiţie şi nu pe criterii de profesionalism”.
”Cred că situaţia în care suntem este gravă, prin faptul că există această suspiciune cu privire la integritatea din sistemul judiciar. Şi faţă de această situaţie pe care o apreciez ca fiind gravă, voi iniţia în ianuarie, imediat după Sărbători, un referendum n cadrul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Dacă magistraţii, în ansamblul lor, spun că da, CSM acţionează în interes public, vom continua cu discuţiile legislative, dar dacă vor spune în majoritatea lor că nu reprezintă interesul public, atunci CSM va pleca de urgenţă”, a subliniat preşedintele.
AUR cere instituţiilor abilitate sesizarea CCR
AUR solicită preşedinţilor celor două Camere, primului-ministru şi preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze CCR pe tema încălcării principiului separaţiei puterilor în stat, arătând că anunţul făcut de preşedintele Nicuşor Dan, privind organizarea unui aşa-zis referendum în interiorul corpului magistraţilor, reprezintă o nouă şi gravă interferenţă a politicului în justiţie.
”Preşedintele Nicuşor Dan nu ţine cont de Constituţie, de legi şi alege să intervină brutal în sistemul de justiţie din România. Anunţul făcut de acesta privind organizarea unui aşa-zis referendum în interiorul corpului magistraţilor reprezintă o nouă şi gravă interferenţă a politicului în justiţie. A spune public că, în funcţie de un vot intern, Consiliul Superior al Magistraturii va pleca de urgenţă este o ameninţare directă la adresa independenţei puterii judecătoreşti. Aceasta nu este o opinie politică, ci un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi puterea judecătorească. Într-un stat de drept, asemenea conflicte sunt soluţionate de Curtea Constituţională a României, care are obligaţia de a apăra principiul separaţiei puterilor în stat”, arată AUR într-un comunicat oficial.











Comenteaza cu profilul facebook