Nicuşor Dan anunță TAXE mai MARI pentru parcările bucureștenilor: Așa au cerut primarii de sector!!!

Nicuşor Dan anunță TAXE mai MARI pentru parcările bucureștenilor
Nicuşor Dan anunță TAXE mai MARI pentru parcările bucureștenilor

Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că, printre proiectele votate în şedinţa de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti se numără o hotărâre care a fost solicitată de primarii de sectoare şi care prevede majorarea taxelor pentru parcările de reşedinţă.

Taxele vor creşte efectiv din 2022, iar suma va varia între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă. Banii vor ajunge în bugetele primăriilor de sector cu scopul de a asigura o mai bună întreţinere a parcărilor respective. Edilul a mai spus că a fost votată şi realizarea unui audit cu privire la ce s-a petrecut în PMB în ultimii ani şi vor fi investigate următoarele – finanţele Primăriei Capitalei, gestiunea patrimoniului, resursele umane, resursele IT şi urbanismul.

„În şedinţa de azi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti au fost aprobate o serie de proiecte de hotărâre importante pentru Capitală. Menţionez în primul rând deschiderea, de joi, în Piaţa Constituţiei, a unui centru drive-thru pentru vaccinarea anti-COVID-19, cu patru puncte, unde oamenii vor fi vaccinaţi fără a trebui să coboare din maşini. E o soluţie care a funcţionat în alte ţări şi a ajutat la susţinerea campaniei de vaccinare, iar în câteva zile această soluţie va deveni operaţională şi în Bucureşti.

Transparentizare în construcții

Tot în legătură cu sănătatea publică, s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al Capitalei a unui corp de clădire aparţinând Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, acea construcţie urmând să fie demolată pentru ca în acel loc să se înalţe un nou corp de clădire, cu finanţare din partea Băncii Mondiale.

În ceea ce priveşte transparenţa administraţiei locale, am propus şi s-a votat azi în CGMB transparentizarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. Toate autorizaţiile emise de acum înainte vor fi postate pe site-ul Primăriei Generale, împreună cu informaţiile adiacente, pentru ca oricine să poată verifica dacă lucrările dintr-o anumită locaţie au autorizaţie şi dacă acea autorizaţie se respectă. În câteva luni vom face acest lucru şi retroactiv, adică vom publica pe site şi autorizaţiile de construire emise începând cu 1 ianuarie 2018.

Audit la PMB

În aceeaşi idee a transparenţei, s-a votat azi un proiect de hotărâre pentru realizarea unui audit privind ceea ce s-a petrecut în Primăria Capitalei în ultimii ani. Vor fi investigate 5 aspecte în cadrul acestui audit: finanţele primăriei, gestiunea patrimoniului, resursele umane, resursele IT şi urbanismul.
Tot în spiritul transparenţei, începând de azi, pentru orice cerere de informaţie publică, primăriile din Bucureşti şi instituţiile subordonate vor răspunde gratuit, fără a percepe o taxă de copiere.Pentru domeniul social, au fost aprobate două proiecte prin care a fost împuternicit Consiliul Local al Sectorului 6 pentru a încheia parteneriate cu două organizaţii non-guvernamentale – Organizaţia Salvaţi Copiii şi Asociaţia Centrul Rromilor „Amare Rromentza” – pentru realizarea unui centru-pilot pentru copiii victime ale abuzurilor sexuale, respectiv a unui centru comunitar pentru minoritatea rromilor.

De asemenea, a fost corectat un abuz făcut de către precedentul Consiliu General, prin care taximetriştilor li s-a interzis să folosească aplicaţiile de taxi de pe smartphone. Acea hotărâre a CGMB din decembrie 2017 e deja suspendată în justiţie, iar CGMB a decis azi să o abroge parţial.

Taxe mai mari, parcări noi, deloc!

La solicitarea primarilor de sector din Bucureşti, în Consiliul General s-a votat azi şi majorarea taxelor pentru parcările de reşedinţă. Aceste taxe vor creşte efectiv începând cu 2022 şi vor ajunge până la o sumă cuprinsă între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă. E de subliniat că banii din aceste taxe ajung la primăriile de sector, iar primarii de sector au cerut majorarea acestor taxe pentru creşterea bugetelor sectoarelor, urmând astfel să se asigure şi mai buna întreţinere a acestor parcări.

Taxele pentru utilizarea locurilor publice de parcare cresc astfel:

Zona A: 600 de lei pe an
Zona B: 500 de lei pe an
Zona C: 400 de lei pe an
Zona D: 300 de lei pe an

Am făcut, în acelaşi timp, încă un pas pentru acordarea unor ajutoare instituţiilor independente de cultură, lucru pe care l-am propus încă de anul trecut. În şedinţa de azi a fost informat CGMB cu privire la schema de ajutor de stat pentru sectorul cultural independent din Bucureşti: e vorba despre un buget total de 3 milioane de lei destinat entităţilor din sectorul cultural independent, a cărui activitate a fost afectată de epidemia COVID-19. Alocăm un maxim de 75.000 de lei pentru fiecare beneficiar eligibil, ca sprijin financiar nerambursabil, pe baza depunerii unui dosar, urmând desigur să monitorizăm ca ajutorul oferit să fie utilizat aşa cum trebuie”, a scris Nicuşor Dan marţi pe Facebook.

Lecție de economie de la premierul Cîțu

Recent, pe 6 martie anul acesta, la Focșani, premierul Florin Cîțu spune că Guvernul nu va introduce noi taxe și nici nu le va majora pe cele existente:

”Toți se întreabă și am văzut și în spațiul public că se reîncălzește o ciorbă mai veche, asta cu texele. Nu, nu introducem taxe. Să introduci taxe într-o perioadă în care dinamica economiei este sub potențial este sinucigaș. Îți omoară economia. Sau să crești taxele pe care le ai. Nu. România are resurse de venit în economie, trebuie doar o colectare mai bună, digitalizarea este singura soluție pe care am observat-o în ultimii 20-30 de ani în Uniunea Europeană, care a crescut colectarea impozitelor permanent”, a declarat premierul Cîțu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

nicusor dantaxe bucurestitaxe crescutetaxe parcaretaxe parcare bucuresti
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes