Nicuşor Dan, despre introducerea unui tarif orar de 3 lei pe mijloacele de transport în comun: Eu am două urgențe pentru STB: curățenia și respectarea orarului

Nicuşor Dan, despre introducerea unui tarif orar de 3 lei pe mijloacele de transport în comun: Eu am două urgențe pentru STB: curățenia și respectarea orarului
Nicuşor Dan, despre introducerea unui tarif orar de 3 lei pe mijloacele de transport în comun: Eu am două urgențe pentru STB: curățenia și respectarea orarului

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la PMB, întrebat despre faptul că directorul STB vrea să introducă un tarif orar de 3 lei pe mijloacele de transport în comun, că momentan el vede două urgenţe: un transport public mult mai curat şi ca orarul să fie respectat de către fiecare din autobuze, troleibuze, tramvaie. 

„Pentru moment, eu am două urgenţe pe care le-am transmis societăţii de transport public. S-au făcut ceva progrese, în fiecare dintre ele, îmi doresc ca transportul public să fie mult mai curat decât până acum şi s-au alocat mai mulţi oameni pentru această acţiune. O să avem prin ADI de transport public şi controale pe care o să le facem independent de STB, ca să verificăm chestiunea asta”, a afirmat Nicuşor Dan, întrebat vineri într-o conferinţă de presă despre faptul că directorul STB vrea introducerea unui alt tarif pe transportul public în comun. 

Primarul Capitalei a mai precizat că e important ca orarul mijloacelor de transport în comun să fie respectat şi abia apoi pot exista discuţii despre un alt tarif.

„Al doilea lucru pe care pe care vreau să-l facem este ca orarul să fie respectat de către fiecare din autobuze, troleibuze, tramvaie. Cred că suntem aproape, adică progresul care s-a făcut în ultima lună a fost că soft-ul pe care-l foloseau deja şoferii de autobuz permite în acest moment, pentru 90% dintre vehicule, ca şoferului să i se transmită din dispecerat dacă este înainte sau după orarul pe care-l are şi cu câte minute, deci eu cred că suntem aproape de aceste două lucruri pe care bucureştenii şi le doresc, ca transportul public să fie curat şi ca el să vină la timp. După ce aceste lucruri vor fi realizate, putem să discutăm de tarif. Eu vreau să realizăm aceste două lucruri până în vară”, a explicat edilul general al Capitalei.

Directorul Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, a afirmat că doreşte introducerea unui tarif orar pe mijloacele de transport în comun, care să fie de trei lei, dar şi a unui abonament anual de cel mult 500 de lei.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

curatenienicusor danorar mijloace transportprimarul capitalei nicusor danscumpire transport stb
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes