Nicușor Dan: “Încercăm, pe cât posibil, să evităm carantinarea Bucureștiului”

Nicușor Dan: “Încercăm, pe cât posibil, să evităm carantinarea Bucureștiului”
Nicușor Dan: “Încercăm, pe cât posibil, să evităm carantinarea Bucureștiului”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a precizat, că în cadrul discuției desfășurate, luni, la Guvern, că s-a încercat găsirea acelor „măsuri efective” prin care să fie evitată intrarea Bucureștiului în carantină.

„Am încercat să găsim acele măsuri efective, dincolo de partea legislativă de reglementare, care să evite carantinarea Bucureștiului”, spune edilul, în urma întâlnirii, de luni, de la Guvern.

Întrebat dacă s-a luat vreo secundă în considerare carantinarea zonală a unor sectoare din Capitală, Nicușor Dan a afirmat: „Nu s-a vorbit în această discuție de carantinare zonală”.

„Sunt două chestiuni. Una, ce v-am spus mai devreme, o înăsprire normativă acolo unde nu se respectă legea, pentru că am văzut cu toții – și dumneavoastră ați relatat – locurile unde nu se respectă legea și pentru care sancțiunea este foarte greu să fie aplicată, și acesta este atributul autorităților naționale. În ceea ce privește autoritățile locale, controlul pe măsurile care există în acest moment, controlul pe fiecare din secțiuni și, în cazul Primăriei Capitalei, e vorba de Poliția Locală și de transportul în comun”, a mai adăugat Nicușor Dan.

Referitor la funcționarea transportului public în eventualitatea în care Capitala este carantină, primarul general al capitalei a explicat: „Așa cum am spus, încercăm pe cât posibil să evităm carantinarea Bucureștiului”.

Întrebat ce va face în ceea ce privește Poliția Locală, având în vedere că a declarat că se dorește intensificarea controalelor, primarul general al Capitalei a declarat: „Există raportări pe fiecare dintre linii din partea operatorilor de transport public STB, acolo unde șoferii știu că nepurtatul măștii este mai intens și acolo o să trimitem Poliția Locală”.

Despre agenții economici care nu respectă regulile și eventuale acțiuni în acest sens, dat fiindcă amenzile nu par să aibă efectul scontat, el a zis: „Exact. V-am spus, aici e vorba de autoritățile naționale, care au în vedere înăsprirea sancțiunilor”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

evitare carantina capitala nicusor dan primarul general al Capitalei s a incercat evitarea carantinei Bucuresti
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes