Nicușor Dan se teme de Traian Băsescu: Sper să nu rupă voturi…

Nicușor Dan, a spus, marți, că își dorește ca PMP să nu aibă o propunere care să rupă din voturile dreptei, declarația venind în contextul în care PMP ia în considerare o candidatură a lui Traian Băsescu la PMB.

”Imperativul acestor zile este să scăpăm Bucureştiul de administraţia PSD şi Firea”, a afirmat candidatul susținut de PNL și USR la Primăria Capitalei,

”Am un mare respect pentru oamenii care votează Partidul Mișcarea Populară în Bucureşti şi sper ca ei să înţeleagă – şi sondajele spun că ei înţeleg – că imperativul acestor zile este să scăpăm Bucureştiul de administraţia PSD şi Firea. Sper ca PMP să nu aibă un candidat care să rupă din voturile dreptei”, a declarat Nicuşor Dan.

El speră ca votanţii de dreapta care vor să scape de PSD să dea un vot util în această privinţă.

”Este absolut legitim ca PMP să vrea să aibă, în condiţiile în care negocierile nu s-au concretizat în privinţa lor, e absolut legitim ca ei să vrea să aibă liste de consilieri generali şi să intre în Consiliul General şi în consiliile locale ale sectoarelor. În continuare sper că publicul de dreapta care vrea să scape de PSD o să dea votul util astfel încât lucrul acesta chiar să se întâmple”, a adăugat Nicuşor Dan.

Traian Băsescu a declarat anterior că și-ar continua proiectele în Parlamentul European, mai degrabă decât ar candida la Primăria Capitalei, însă o decizie finală va fi luată în conducerea PMP. El spune că Mișcarea Populară are în jur de 10 procente în București pe care le-ar fi adus alături de Nicușor Dan și „alianța marxisto-liberală” USR-PLUS-PNL.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

nicusor basescu voturinicusor dan basescunicusor dan se temetraian basescu la primarie
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes