International

Norvegia – Creşte numărul deceselor în rândul persoanelor în vârstă de peste 75 de ani vaccinate anti-Covid

Norvegia a înregistrat un total de 29 de decese la persoanele de peste 75 de ani care au primit prima doză de vaccin anti-Covid, iar oamenii de ştiinţă analizează cu atenţie ce grupuri să vizeze în programele naţionale de imunizare, scrie Bloomberg.

S-au adăugat în ultima perioadă şase decese la cele deja cunoscute în Norvegia şi astfel a scăzut grupa de vârstă de la 80 la 75 de ani.

Până vineri, Pfizer/BioNTech era singurul vaccin accesibil în Norvegia. „Toate decesele sunt legate de acest vaccin”, a transmis, sâmbătă, Agenţia Medicamentelor din Norvegia la solicitarea Bloomberg. 

„Sunt 13 decese confirmate şi ar mai fi alte 16 pentru care se fac investigaţii”, a adăugat agenţia. 

Toţi cei care au murit aveau şi alte probleme medicale grave. „Majoritatea oamenilor au avut efectele adverse anticipate la vaccin, precum greaţă şi vomă, febră, reacţii locale şi înrăutăţirea stării generale”. 

Ceea ce s-a întâmplat acum în Norvegia le-a determinat pe autorităţi să afirme că vaccinurile anti-Covid ar fi prea riscante pentru persoanele în vârstă sau cu boli în fază terminală, aceasta fiind cea mai precaută afirmaţie a unei autorităţi europene în sănătate. 

Institutul norvegian de sănătate publică a apreciat că „pentru cei suferinzi, chiar şi cele mai slabe efecte adverse pot avea consecinţe serioase. Pentru cei cu speranţă de viaţă redusă, vaccinul este irelevant”. 

Pfizer şi BioNTech colaborează cu autorităţile din Norvegia pentru investigarea deceselor, a precizat producătorul american, adăugând că autoritatea de reglementare din această ţară a stabilit că „numărul de astfel de incidente nu este până în prezent alarmant şi se află în parametrii anticipaţi”, a afirmat Pfizer.

„Ştim că decese au mai fost înregistrate şi în alte ţări, dar nu avem datele complete”, a spus Agenţia. „Există diferenţe între ţări cu privire la persoanele care au prioritate la vaccinare, iar acest lucru va afecta rapoartele cu privire la efectele secundare, inclusiv numărul de morţi”. 

Norvegia recomandă în continuare tinerilor şi celor cu o stare de sănătate bună să se vaccineze. Dar ceea ce s-a întâmplat în această ţară este o avertizare timpurie cu privire la efecte, pe măsură ce ţările monitorizează situaţia imunizării. 

Emer Cooke, noul şef al Agenţiei Europene a Medicamentului, a declarat că urmărirea eficacităţii vaccinurilor anti-Covid, mai ales a celor care se bazează pe noi tehnologii, precum ARN mesager, va constitui cea mai mare provocare din momentul în care vaccinurile se vor răspândi în toată lumea. 

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Putin se teme de Navalnîi: Arestări şi percheziţii în Rusia înaintea manifestaţiilor de susţinerea dizidentului

Mihnea Tudor

EMA: Vaccinarea cu vaccinul J&J are ca ”efect secundar foarte rar” formarea unor unor cheaguri de sânge

Gloria Pascu

Nori negri la granițele Ucrainei: Desfăşurare militară rusă ”mai masivă” decât la anexarea Crimeei

Mihnea Tudor

Grecia nu îi mai carantinează pe cetățenii din UE și alte 5 țări dacă sunt vaccinați anti-COVID sau au test negativ

Daniela Arnăutu

Nave de război britanice vor ajunge în Marea Neagră, în semn de solidaritate cu Ucraina şi aliaţii NATO

Mircea Furdu

Funeraliile prinţului Philip: Între William şi Harry s-a întâmplat ceea ce toată lumea aștepta

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »