Social

Noua carte electronică de identitate este tot mai dorită. Programările pentru următoarele 30 de zile, epuizate în ziua lansării

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că toate programările în vedere obţinerii cărţii electronice de identitate pentru următoarele 30 de zile au fost epuizate încă din ziua lansării proiectului-pilot, la Cluj-Napoca. Astfel, aproximativ 450 de persoane au solicitat acest tip de document.

„În ziua lansării proiectului-pilot pentru emiterea Cărţii Electronice de Identitate, în municipiul Cluj-Napoca, au fost epuizate toate programările pentru următoarele 30 de zile. Astfel, în acest moment, aproximativ 450 de persoane au optat pentru emiterea noii Cărţi de Identitate Electronice. În funcţie de modul în care se va derula proiectul-pilot pe parcursul a două luni, începând cu 1 octombrie, se va putea deschide şi un al doilea ghişeu, ajungându-se astfel la posibilitatea prelucrării a 30 de solicitări zilnic”, a transmis MAI, într-un comunicat de presă transmis marţi.

În paralel, funcţionează alte 3 ghişee în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al municipiului Cluj-Napoca unde sunt preluate cereri pentru emiterea Cărţilor de Identitate (model 1997).

Conform sursei citate, termenul de emitere / înmânare a CEI  este cuprins între 15 şi 20 de zile. Totuşi, pentru prima etapă, având în vedere că după realizarea CEI, aceasta trebuie sa fie supusă unor teste complexe, pentru cererile preluate în intervalul 2-6 august, documentele vor fi eliberate în perioada 23-25 august.

Noua carte electronică de identitate va permite titularului autentificarea în Platforma informatică de asigurări de sănătate şi va asigura suportul tehnic necesar în vederea folosirii semnăturii electronice, pentru reducerea birocraţiei în relaţiile cetăţeanului cu autorităţile publice. Emiterea cărţii electronice de identitate este rezultatul unei colaborări inter-instituţionale, fiind un moment crucial pentru ceea ce înseamnă atât parcursul instituţional al serviciilor publice, cât şi facilităţile de care cetăţeanul român va putea beneficia odată cu deţinerea noului document„, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.

Noul document de identitate asigură cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate, iar instituţiilor – certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise.Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, anunţa, luni, startul emiterii cărţii de identitate electronică, în cadrul unui proiect-pilot pentru care a fost ales municipiul Cluj-Napoca. Noile documente de identitate le vor înlocui, treptat, pe cele actuale, până în august 2031. Ele pot fi solicitate pentru copii încă de la naştere. Costul pentru eliberarea cărţii de identitate electronică este de 14 euro.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Fetiță de 2 ani, moartă după ce a fost lăsată nesupravegheată în cadă

Daniela Arnăutu

Ion Caramitru, înmormântat pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu. Onoruri militare și ultimele aplauze pentru marele actor

Gloria Pascu

Cortegiul cu trupul neînsufleţit al lui Ion Caramitru se va opri vineri în faţa Teatrului Naţional ”I. L. Caragiale”

Mihnea Tudor

Ivan Patzaichin a fost înmormântat cu onoruri militare. Ivona Patzaichin: Tata a fost totul!

Gloria Pascu

Anchetă după ce o fată de 14 ani a fost găsită spânzurată, în urma unui joc online

Gloria Pascu

Ivan Patzaichin, înmormântat cu onoruri militare, în cimitirul Bellu

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »