Noua Zeelandă nu mai are niciun caz activ de COVID-19

Prim-ministrul Jacinda Ardern, Noua Zeelendă
Prim-ministrul Jacinda Ardern, Noua Zeelendă

Începând de luni, toate restricţiile naţionale instituite pentru a stăvili transmiterea noului coronavirus în Noua Zeelandă au fost ridicate, după vindecarea ultimei persoane aflate în izolare. Prim-ministrul Jacinda Ardern anunțat că, totuși, controalele la frontieră vor rămân învigoare. Măsurile de distanţare socială şi restricţiile vizând numărul de persoane care se pot reuni nu mai sunt necesare.

”Suntem siguri cu privire la faptul că am eradicat pentru moment transmiterea virusului în Noua Zeelandă”, a declarat Ardern cu prilejul unui discurs televizat, adăugând că cetăţenii s-au ”solidarizat într-o manieră fără precedent pentru a învinge virusul”.

Noua Zeelandă, arhipelag în Pacificul de Sud cu o populaţie de cinci milioane de locuitori, a înregistrat 1.154 de cazuri confirmate şi 22 de decese cauzate de noul coronavirus. În ultimele 17 zile niciun caz nou de contaminare nu a fost înregistrat, iar în ultima săptămână, a existat un singur caz activ.

Premierul Ardern a precizat că ridicarea restricţiilor va fi benefică pentru susţinerea economiei naţionale.

”Suntem cu un pas înainte în ceea ce priveşte repornirea economică întrucât acest nivel 1 face ca economie noastră să fie una dintre cele mai deschise din lume, dacă nu chiar cea mai deschisă”, a menţionat aceasta.

Aceasta a precizat că la nivelul 1 de alertă, economia funcţionează la 96% din capacitate, în comparaţie cu 63% în timpul alertei de nivel 4.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

jacinda arden noua zeelanda coronavirus noua zeelanda fara restrictii
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes