Noul sistem de imigrație post-Brexit, finalizat de Guvernul britanic

Noul sistem de imigraţie post-Brexit este pe bază de puncte. Autoritățile din Marea Britanie susțin că așa statul “ia înapoi controlul frontierelor şi eliberezează întregul potenţial al ţării”, după cum a scris ministrul de interne Priti Patel, în ediţia de duminică a ziarului The Sun.

Noul sistem de imigrație post-Brexit se va aplica de la 1 ianuarie, după ieşirea oficială din UE, a menţionat oficialul, care va prezenta luni detaliile.

“Reducem birocraţia şi le acordăm firmelor mai multă libertate de a angaja oameni de pe tot globul”, a precizat Patel, pentru sursa citată.

Guvernul britanic a promis că va reduce imigraţia slab calificată şi o va facilita pe cea a profesioniştilor, acordând puncte pentru cunoaşterea limbii engleze şi oferte confirmate de locuri de muncă. Totodată va impune un plafon minim de venituri.

În ciuda acestor intenții pozitive, există și voci critice care susțin că executivul ‘a elaborat în grabă legislaţia de imigraţie, cu foarte puţine detalii, în mijlocul unei pandemii globale. Există preocupări reale că aceasta va cauza probleme majore pentru Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) şi pentru sectorul de asistenţă’, după cum a afirmat politicianul laburist, Nick Thomas-Symonds.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cum emigrazi in anglia emigrare in marea britanie imigratie post brexit noul sistem de imigtratie in anglia
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes